#Colectiv 2 ani | „Să plângem cu cei care plâng!”, PS Timotei la slujba de pomenire[2017-10-30]de Sorin IoniţePS Timotei Prahoveanul a oficiat luni o slujbă de pomenire pentru cei care şi-au pierdut viaţa în incendiul ce a avut loc în urmă cu doi ani la clubul Colectiv din Capitală, îndemnând la compasiune cu cei care suferă: „Să plângem cu cei care plâng!”. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a rostit rugăciuni pentru cei adormiţi în Biserica „Sfântul Nicolae” – Broşteni din apropierea clubului şi în faţa crucii de marmură ridicată în memoria celor decedaţi în curtea locaşului de cult. În cuvântul rostit la final, Preasfinţia Sa a subliniat faptul că Biserica se alătură celor care îi plâng pe cei apropiaţi. La rugăciunile făcute de familiile celor decedaţi, de prietenii şi cunoscuţii lor, de slujitorii sfintelor altare de la biserici şi mănăstiri se adaugă şi rugăciunile făcute în această zi. Aceste rugăciuni ne învaţă că moartea nu are ultimul cuvânt şi că mormântul nu înseamnă nicidecum un spaţiu al uitării, ci doar o uşă de la viaţa trecătoare la cea veşnică. Ierarhul a mai spus că legăturile de iubire trec dincolo de mormânt: În lumina învăţăturii Bisericii noastre, cei care au avut aici pe pământ comuniune, legături de iubire: părinţii cu fiii lor, prietenii, cu prietenii şi cunoscuţii lor, vor continua această legătură de iubire în împărăţia lui Dumnezeu. PS Timotei Prahoveanul a îndemnat la compasiune şi s-a rugat pentru iertarea păcatelor celor adormiţi. De aceea noi îl rugăm pe Cel care stăpâneşte peste viaţă şi peste moarte să ierte păcatele celor pomeniţi şi să aducă mângâiere celor care plâng, pentru că Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani ne învaţă pe toţi să plângem cu cei care plâng. Lacrimilor celor care îi pomenesc pe cei adormiţi se adaugă şi rugăciunile Bisericii săvârşite cu credinţa că cei care cred în Mântuitorul Hristos chiar dacă au murit trăiesc în veci. Veşnica lor pomenire şi Dumnezeu să îi ierte! În continuare, în jurul orei 12:00, au fost citite rugăciuni la monumentul de la Clubul Colectiv în prezenţa rudelor şi prietenilor victimelor, dar şi a supravieţuitorilor incendiului. Din soborul slujitor a făcut parte Arhim. Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, dar şi alţi clerici. 64 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma incendiului din 30 octombrie 2015 de la clubul bucureştean Colectiv din sectorul 4 al Capitalei. La momentul izbucnirii incendiului în club se aflau aproximativ cinci sute de persoane, din care peste 140 au fost spitalizaţi. Imediat după tragicul eveniment, Biserica Ortodoxă Română s-a implicat în ajutorarea victimelor din clubul Colectiv, precum şi a familiilor acestora. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 943, Ultimul acces: 2026-10-03 15:40:53
|
Timp total: 0.04s...
[]:1