PF Kirill către membrii CROCEU: Noi, ca Biserica Ortodoxă cea Una, împărtăşim viziuni comune şi trebuie să ne reprezentăm interesele împreună[2017-10-10]de Sorin IoniţeAcestea au fost cuvintele adresate de Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii membrilor Comitetului Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) la întâlnirea din 8 octombrie 2017. Conform site-ului oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill s-a întâlnit cu membrii CROCEU duminică după oficierea Sfintei Liturghii în Marea Lavră ocrotită de Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej. După cum a precizat Patriarhul Moscovei, Bisericile Ortodoxe locale au formulat în aceste zile poziţia comună în dialogul cu instituţiile europene şi pentru aceasta merită suport şi apreciere. Ştim că procesul formării acestei reprezentanţe ortodoxe nu a fost foarte uşor. Totuşi, aflăm astăzi prin mila lui Dumnezeu, un nivel înalt de înţelegere al modului în care ar trebui să lucrăm împreună în interacţiunea cu instituţiile europene, a evidenţiat Patriarhul rus. FOTO | Liturghie patriarhală în cinstea Sfântului Serghie de la Radonej la cea mai mare mănăstire din Rusia Noi, ca Biserica Ortodoxă cea Una, împărtăşim viziuni comune şi trebuie să ne reprezentăm interesele împreună, a adăugat PF Kirill. În acelaşi timp, a continuat Preafericirea Sa, fiecare dintre membrii CROCEU îşi reprezintă Biserica Sa, care este înrădăcinată în contextele politice şi culturale proprii şi, prin urmare, pot apărea unele deosebiri, deoarece situaţia este diferită de la o ţară europeană la alta. În afară de asta, unele ţări ortodoxe sunt membre UE, altele nu. În orice caz, aceste deosebiri nu diminuează importanţa mărturiei ortodoxe împărtăşite în interacţiunea cu instituţiile europene. Este evident faptul că marea problemă care îngrijorează Europa este ameninţarea terorismului şi a extremismului. Mai mult, pentru noi, creştinii ortodocşi, nu este singura problemă ce provoacă îngrijorare în contextul european. Indiferent dacă ţările unde suntem prezenţi fac parte din Uniunea Europeană sau nu, cu toţii aparţinem civilizaţiei europene. Prin urmare, procesele care au loc în Europa nu pot decât să provoace îngrijorare pentru acele Biserici ale căror popoare nu sunt membre UE, a mai spus Patriarhul Moscovei. De asemenea, printre problemele atât de alarmante din Europa este şi relativismul moral, a adăugat Preafericirea Sa, explicând că moralitatea socială şi personală a europenilor va determina viitorul lor ca civilizaţie. În continuare, Patriarhul Kirill a împărtăşit cu participanţii reflecţiile sale asupra originii terorismului, accentuând faptul că fenomenul terorismului este legat, printre altele, de secularizarea radicală a vieţii societăţii occidentale. În concluzia întâlnirii, Primatul Bisericii Ortodoxe Ruse a subliniat necesitatea de a promova cooperarea apropiată între toate forţele constructive în perspectiva combaterii terorismului. Membrii Comitetului Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU), prezenţi la reuniune au fost: IPS Atenagora, Mitropolitul Belgiei şi Exarh al Olandei şi Luxemburgului de la Patriarhia Ecumenică; IPS Atanasie Mitropolit de Achaia, din Biserica Ortodoxă Greacă; PS Porfirie, Episcopul de Napoli din Biserica Ortodoxă a Ciprului; Arhim. Aimilianos Boggiannu din Patriarhia Constantinopolului; Arhim. Atanas Sultanov din Biserica Ortodoxă Bulgară; egumenul Philip Ryabykh, Patriarhia Moscovei; Pr. Sorin Şelaru, Biserica Ortodoxă Română; Pr. Georgios Lekkas din Biserica greacă; Pr. George Vâlcu, Biserica Ortodoxă Română; Ierom. Nektarios Ioannou din Biserica Ciprului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 808, Ultimul acces: 2026-10-04 08:23:20
|
Timp total: 0.04s...
[]:1