Concluzii întâlnire CROCEU | Participanţii au reconfirmat sprijinul Bisericilor Ortodoxe în promovarea păcii şi solidarităţii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Concluzii întâlnire CROCEU | Participanţii au reconfirmat sprijinul Bisericilor Ortodoxe în promovarea păcii şi solidarităţii

[2017-10-10]
de Iulian Dumitrascu

Întrunirea Comitetului Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Instituţiile Europene (CROCEU) s-a desfăşurat anul acesta la Moscova în 6-8 octombrie 2017. Discuţiile au vizat problema terorismului şi a extremismului religios, informează mospat.ru.
Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată la această întâlnire de Pr. Sorin Şelaru, Directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene.
În 7 octombrie, Comitetul a vizitat mai multe instituţii educaţionale şi sociale aflate sub patronajul Bisericii, fiind o experienţă interesantă asupra modului dinamic în care îşi organizează această Biserică prezenţa în societate.
Pr. George Vâlcu, secretarul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a informat că prima vizită a fost efectuată la Institutul Teologic de Studii Superioare Sf. Chiril şi Metodie, şcoala de elită a Patriarhiei Moscovei.
Instituţia organizează programe de studiu ce vin în completarea educaţiei teologice obişnuite, din seminarii şi academii teologice, echipându-i pe absolvenţi cu noţiunile necesare articulării unei lucrări pastorale care să răspundă nevoilor reale ale omului şi ale societăţii contemporane, rămânând totodată ferm înrădăcinată în tradiţia teologică a Bisericii Ortodoxe, a precizat Pr. Vâlcu.
PF Kirill către membrii CROCEU: Noi, ca Biserica Ortodoxă cea Una, împărtăşim viziuni comune şi trebuie să ne reprezentăm interesele împreună
Următoarea destinaţie a fost Spitalul Sfântul Alexie al Moscovei care este una dintre cele mai apreciate instituţii medicale din capitala rusă. Aici am remarcat felul în care Biserica, în cooperare cu Statul, pune în practică viziunea sa plenară asupra suferinţei şi vindecării, în sensul că grija pentru trup şi cea pentru suflet sunt avute în vedere în egală măsură, ca un tot unitar. Ce ne-a atras atenţia în mod special la această instituţie a fost amploarea programului de voluntariat pe care îşi bazează activitatea această instituţie.
Printre obiective s-a numărat şi Şcoala Ortodoxă Sfântul Petru, aflată în centrul Moscovei, una dintre numeroasele şcoli întemeiate în ultimele decenii de Biserica Ortodoxă Rusă, şcoli care oferă o educaţie bazată pe valorile izvorâte din credinţa creştină. La această şcoală studiază în prezent peste 250 de copii, din clasa întâi şi până la sfârşitul liceului, copii care, atunci când am ajuns noi erau în pline pregătiri pentru serbarea prin care vor marca împlinirea a deja 25 de ani de la întemeiere, a adăugat Pr. George Vâlcu.
Punctul forte al evenimentului a constat în întâlnirea din 8 octombrie 2017 cu Patriarhul Kirill.
Comunicatul oficial al întâlnirii poate fi consultat integral mai jos:
În perioada 6-8 octombrie 2017, a avut loc, la Moscova, întâlnirea anuală a Comitetului Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Instituţiile Europene (CROCEU). Reuniunea a fost găzduită de Departamentul pentru Relaţii Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, la invitaţia Preafericitului Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii. Tema principală a fost Biserica Ortodoxă în solidaritate cu popoarele care se confruntă cu extremism şi terorism.
Au fost prezenţi reprezentanţi ai Patriarhiei Ecumenice, Patriarhiei Moscovei, Patriarhiei Române, Patriarhiei Bulgare, Bisericii Ortodoxe a Ciprului şi Bisericii Ortodoxe a Greciei.
Acestora li s-au adăugat oficiali ai Statului rus şi ai Vaticanului, precum şi membri ai mai multor ONG-uri ruse.
În ultimii ani cu toţii am fost loviţi de atacurile teroriste crude în Europa şi în afara ei. Membrii CROCEU s-au rugat pentru toate victimele nevinovate, rănite sau ucise în mod crud. Ei şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la persecuţiile creştinilor în Orientul Mijlociu şi la situaţia dificilă a creştinilor ortodocşi din Ucraina. Ei au făcut un apel la intensificarea dialogului interreligios, solidarităţii, la implementarea politicilor coerente şi de integrare, la educarea oamenilor pe aspecte religioase, continuarea cooperării dintre Biserică şi Stat. CROCEU intenţionează să promoveze dialogul cu Instituţiile Europene pe temele menţionate mai sus.
Sâmbătă, 7 octombrie, Comitetul a vizitat un număr de instituţii precum Institutul Teologic Postuniversitar Sfinţii Chiril şi Metodie, Spitalul Sfântul Alexei al Moscovei, Şcoala Sfântul Dimitrie al Surorilor Milostivirii şi Şcoala Ortodoxă Sfântul Petru. Membrii CROCEU au avut o întâlnire cu Preasfinţitul Părinte Panteleimon de Orekhovo-Zuevo, coordonatorul Departamentului Sfântului Sinod pentru filantropie şi misiune socială.
Programul a culminat duminică, 8 octombrie, cu participarea comitetului la Sfânta Liturghie patriarhală oficiată la Lavra Sfânta Treime – Sfântul Serghie.
La finalul Sfintei Liturghii membrii CROCEU s-au întâlnit cu Preafericitul Părinte Patriarh Kirill al Moscovei şi al întregii Rusii cu care au purtat discuţii pe diferite teme.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 768, Ultimul acces: 2026-10-03 23:51:17