© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.05s...
Papa Francisc: Dumnezeu este artizanul răbdător al formării preoţeşti[2017-10-08]Papa Francisc07.10.2017, Vatican (Catholica) - „Cu privire la formarea preoţilor trebuie să se dialogheze mai mult, să se depăşească patriotismele locale, să se facă alegeri împărtăşite, să se demareze împreună parcursuri formative bune şi să se pregătească de departe formatori la înălţimea acestei misiuni aşa de importante”, a spus Papa Francisc adresându-se participanţilor la Conferinţa internaţională despre documentul „Ratio fundamentalis institutionis sacerdotalis. Darul vocaţiei prezbiterale”, al Congregaţiei pentru Cler. Pontiful a folosit o imagine dinamică, legată de Biblie, pentru a prezenta pasajele centrale ale formării preoţeşti. Este o formare care „nu se rezolvă în câteva actualizări culturale sau în câteva iniţiative locale sporadice”. Ca un olar răbdător, a explicat Sfântul Părinte – Dumnezeu „se îngrijeşte de creatura Sa, pune lutul pe roată, îl modelează, îl plăsmuieşte şi, astfel, îi dă o formă. Dacă îşi dă seama că vasul nu a ieşit bine, atunci Dumnezeul milostivirii pune din nou lutul în masă şi, cu duioşie de Tată, îl ia din nou ca să-l plăsmuiască.” Prin această imagine, Pontiful a dorit să sublinieze faptul că „Dumnezeu este artizanul răbdător şi milostiv al formării noastre sacerdotale”. Pentru a fi modelaţi şi transformaţi de Domnul, preoţii nu trebuie însă să cedeze în faţa schemelor rigide şi a „prezumţiei că am sosit deja”. „Dacă cineva nu se lasă format de Domnul în fiecare zi, devine un preot stins, care se târăşte în slujire prin inerţie, fără entuziasm pentru Evanghelie şi nici pasiune pentru poporul lui Dumnezeu. În schimb, preotul care zi de zi se încredinţează mâinilor înţelepte ale Olarului, păstrează în timp entuziasmul inimii, primeşte cu bucurie prospeţimea Evangheliei, vorbeşte cu cuvinte capabile să atingă vieţile oamenilor; şi mâinile sale, unse de Episcop în ziua hirotonirii, sunt capabile să ungă la rândul lor rănile, aşteptările şi speranţele poporului lui Dumnezeu.” „Dacă ne punem în prezenţa Domnului, atunci El poate să-şi reia lucrarea asupra noastră, ne plăsmuieşte şi ne transformă”. Dar preoţii nu sunt doar lut, „ci şi adjutanţi ai Olarului, colaboratori ai harului Său. În formarea sacerdotală, cea iniţială şi cea permanentă – amândouă sunt importante! – putem recunoaşte cel puţin trei protagonişti, care se află şi ei în ‘casa olarului'”. Primul protagonist este preotul însuşi. „Pentru a fi protagonist al propriei formări, seminaristul sau preotul va trebui să spună ‘da’-uri şi ‘nu’-uri: mai mult decât zgomotul ambiţiilor umane, va prefera tăcerea şi rugăciunea; mai mult decât încrederea în propriile opere, va şti să se abandoneze în mâinile olarului şi în creativitatea Sa purtătoare de grijă”. „Mai mult decât izolarea, va căuta prietenia cu fraţii în preoţie şi cu oamenii săi, ştiind că vocaţia sa se naşte dintr-o întâlnire de iubire: cea cu Isus şi cea cu poporul lui Dumnezeu”. „Al doilea protagonist sunt formatorii şi Episcopii. Vocaţia se naşte, creşte şi se dezvoltă în Biserică. Astfel, mâinile Domnului care modelează acest vas de lut acţionează prin grija celor care, în Biserică, sunt chemaţi să fie primi formatori ai vieţii sacerdotale: rectorul, directorii spirituali, educatorii, cei care se ocupă de formarea permanentă a clerului şi, peste toţi, Episcopul… Dacă un formator sau un Episcop nu ‘coboară la casa olarului’ şi nu colaborează cu opera lui Dumnezeu, nu vom putea avea preoţi bine formaţi!” „Aceasta cere o grijă specială faţă de vocaţiile la preoţie, o apropiere încărcată de duioşie şi de responsabilitate faţă de viaţa preoţilor, o capacitate de a exercita arta discernământului ca instrument privilegiat al întregului drum sacerdotal. Şi – aş vrea să spun mai ales Episcopilor – lucraţi împreună! Să aveţi o inimă largă şi o respiraţie amplă pentru ca acţiunea voastră să poate trece de graniţele Diecezei şi să intre în conexiune cu acţiunea celorlalţi fraţi Episcopi… Să aveţi la inimă formarea sacerdotală: Biserica are nevoie de preoţi capabili să vestească Evanghelia cu entuziasm şi înţelepciune, să aprindă speranţa acolo unde cenuşa a acoperit jarul vieţii şi să genereze credinţa în deşerturile istoriei.” În sfârşit, al treilea protagonist este poporul lui Dumnezeu. „Când ieşim spre poporul lui Dumnezeu, ne lăsăm plăsmuiţi de aşteptările sale; atingând rănile sale, ne dăm seama că Domnul transformă viaţa noastră. Dacă păstorului îi este încredinţată o porţiune de popor, este adevărat şi că poporului îi este încredinţat preotul. Şi, în pofida împotrivirilor şi a neînţelegerilor, dacă mergem în mijlocul poporului şi ne dedicăm cu generozitate, ne vom da seama că el este capabil de gesturi surprinzătoare de atenţie şi de duioşie faţă de preoţii săi. Este o adevărată şcoală de formare umană, spirituală, intelectuală şi pastorală.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 849, Ultimul acces: 2026-10-03 07:22:22
|
Timp total: 0.06s...
[]:1
