Viaţa şi Acatistul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Viaţa şi Acatistul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii

[2017-10-06]
de Andrei Pau

La Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a fost publicată Viaţa şi Acatistul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii. Sfântul este cinstit în fiecare an la data de 23 noiembrie.
Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii era român de neam, născut în anul 1628 la Ianina, în Munţii Pindului. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la biserică. La vârsta de 20 de ani, îndeletnicindu-se cu negoţul, a venit în Ţara Românească şi s-a stabilit la Râmnicu Vâlcea unde şi-a întemeiat familie. Pe fiul său Mihail l-a încredinţat slujirii preoţeşti.
La vârsta de 64 de ani s-a retras la Mănăstirea Sărăcineşti. Dorind să plece în Muntele Athos, episcopul locului nu i-a dat binecuvântare, recomandându-i să se retragă la Schitul Iezeru, aflat în paragină. A restaurat schitul şi a adunat în jurul său mulţi ucenici. Mai târziu s-a retras într-o peşteră unde s-a nevoit în rugăciune, post şi lacrimi pentru păcatele sale. La 23 noiembrie 1720 a adormit cu pace în Domnul.
Condac 1
Râvnitor al iubirii de Dumnezeu şi învăpăiat de dumnezeiescul dor, te-ai arătat un Nou Antonie cu nevoinţele şi luptele duhovniceşti. Împodobitor al chipului monahicesc, te-ai făcut părinte al multora şi grabnic ajutător, pentru care şi noi cu cinstire îţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie!
Lucrarea poate fi cumpărată de la de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Magazinul Daruri pentru pelerini (Piaţa Gării de Nord, nr. 1-3, ieşire Calea Griviţei), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1).

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3506, Ultimul acces: 2026-10-04 09:06:29