Papa Francisc către imigranţi: Chipurile voastre cer să fie amintite, ajutate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc către imigranţi: Chipurile voastre cer să fie amintite, ajutate

[2017-10-02]
Papa în Bologna
02.10.2017, Bologna (Catholica) - „Am dorit ca tocmai aici să fie prima mea întâlnire cu Bologna. Acesta este ‘portul’ de sosire al celor care vin de mai departe şi cu jertfe care uneori nu reuşiţi nici măcar să le povestiţi”, a spus Papa Francisc vizitând în dimineaţa zilei de duminică, 1 octombrie 2017, Centrul Regional din Bologna. „Vin în mijlocul vostru pentru că vreau să port în ochii mei ochii voştri şi în inima mea inima voastră. Vreau să port cu mine chipurile voastre care cer să fie amintite, ajutate, aş spune ‘adoptate’, pentru că în fond căutaţi pe cineva care să se bazeze pe voi, care să vă dea încredere, care să vă ajute să găsiţi acel viitor a cărui speranţă v-a făcut să ajungeţi până aici.”
În cadrul opririi sale la structura din Via Enrico Mattei, în a treia etapă a călătoriei sale pastorale în Diecezele de Cesena-Sarsina şi Bologna, Pontiful le-a spus imigranţilor: „Mulţi nu vă cunosc şi le este frică. Aceasta îi face să simtă dreptul de a judeca şi de a face aceasta cu duritate şi răceală, crezând chiar că văd bine. Dar nu este aşa. Se vede bine numai cu apropierea care dă milostivire. Fără aceasta, celălalt rămâne un străin, ba chiar un duşman, şi nu poate deveni aproapele meu… Dacă îl privim pe aproapele fără milostivire, nu ne dăm seama de suferinţa sa, de problemele sale.”
„În voi văd, ca în orice străin care bate la uşa noastră, pe Isus Cristos, care se identifică cu străinul, din orice epocă şi condiţie, primit sau refuzat”. Pontiful consideră necesar „ca un număr mai mare de ţări să adopte programe de sprijin privat şi comunitar primirii şi să deschidă coridoare umanitare pentru refugiaţii aflaţi în situaţii mai dificile”. „Contactul cu celălalt duce la descoperirea ‘secretului’ pe care fiecare îl poartă cu sine, precum şi darul pe care-l reprezintă, duce la deschiderea spre el pentru a-i primi aspectele valabile, învăţând astfel să fie iubit şi învingând frica, ajutându-l să se insereze în noua comunitate care-l primeşte.”
„Ştiţi ce sunteţi voi? Sunteţi nişte ‘luptători ai speranţei’! Unii nu au ajuns pentru că au fost înghiţiţi de deşert sau de mare”, a exclamat Papa Francisc, care, după un moment de rugăciune în tăcere, a adăugat: „În inima mea doresc să port teama voastră, dificultăţile, riscurile, incertitudinea… A vă purta în ochi şi în inimă ne va ajuta să lucrăm mai mult pentru un oraş primitor şi capabil să genereze oportunităţi pentru toţi. Pentru aceasta vă îndemn să fiţi deschişi la cultura acestui oraş, gata să mergeţi pe drumul indicat de legile acestei ţări.”
„Biserica este o mamă care nu face distincţie şi care iubeşte pe fiecare om ca fiu al lui Dumnezeu, imagine a Sa. Bologna este un oraş cunoscut din totdeauna pentru primirea sa. Aceasta s-a reînnoit cu atâtea experienţe de solidaritate, de ospitalitate în parohii şi realităţi călugăreşti, dar şi în multe familii şi în diferitele grupuri sociale. Unii au găsit un nou frate de ajutat sau un fiu de crescut. Şi unii au găsit noi părinţi care doresc împreună cu ei un viitor mai bun. Cât aş vrea ca aceste experienţe, posibile pentru toţi, să se înmulţească! Oraşului să nu îi fie frică să dăruiască cele cinci pâini şi cei doi peşti: Providenţa va interveni şi toţi vor fi săturaţi.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 771, Ultimul acces: 2026-10-01 13:37:13