Pr. Wilhelm Dancă: Înscrieri record la Facultatea de Teologie[2017-10-03]pr. Wilhelm Dancă03.10.2017, Bucureşti (Catholica) - Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Cadrul Universităţii Bucureşti şi-a deschis anul universitar cu 75 de noi studenţi, ceea ce arată semne bune pentru învăţământul teologic. Pr. prof. Wilhelm Dancă, decanul facultăţii, a stat de vorbă cu un reporter de la Radio Maria, evidenţiind acest fenomen pozitiv pentru instituţia pe care o conduce, dar şi pentru Biserica locală. Contextul interviului a fost deschiderea anului universitar, cu Liturghia celebrată pe 2 octombrie, de la ora 12, în Catedrala Sf. Iosif din capitală. „Anul acesta s-au înscris mai mulţi studenţi la licenţă, la master, la doctorat, decât în anii anteriori. Ca să aveţi o idee, dacă în 2012, când am sosit aici, la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Bucureşti, erau 38 de studenţi şi patru profesori, anul acesta doar în anul I s-au înscris 75 de studenţi”, a spus decanul în interviu. „Prin urmare e un progres în lucrarea aceasta de promovare a teologiei, a filosofiei, a ştiinţelor umaniste inspirate de credinţa creştină. Este un semn bun pentru noi şi pentru Biserica locală.” Pr. Dancă a văzut în înscrierile numeroase semnul că „oamenii doresc să îşi maturizeze alegerea lor de credinţă şi să o transforme apoi şi în alegeri de viaţă”. Dar de ce se înscriu oamenii la Facultatea de Teologie? Decanul a observat că mulţi se nasc catolici, prin Botez, provenind din familii catolice, dar rămân cu probleme de credinţă. Pentru unii locul confruntării acestor probleme este tocmai facultatea. „La facultate problemele acestea se discută, se nuanţează, astfel încât credinţa primită la Botez are şanse mai mari să rodească în felul acesta, când e discutată, analizată, pusă în dialog cu lumea contemporană.” În fine, a subliniat că studiile teologice deschid orizonturi largi. „Cine crede că se poate descurca doar rămânând cu privirea îndreptată spre pământ se înşală. Noi vrem să spunem că prin ridicarea privirii şi îndreptarea ei spre orizontul cultural şi spiritual problemele pot fi reduse şi pot fi rezolvate mai uşor.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 780, Ultimul acces: 2026-10-01 09:12:00
|
Timp total: 0.04s...
[]:1