© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Papa Francisc: Un om fără rădăcini nu poate fi un om al bucuriei[2017-10-05]Liturghie în capela Casei Santa Marta05.10.2017, Vatican (Catholica) - Cel care îşi regăseşte rădăcinile este un om al bucuriei, în timp ce auto-exilul psihologic este foarte dăunător, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată joi, 5 octombrie 2017, în capela Casei Santa Marta. Pornind de la lecturile biblice ale zilei, şi în special de la prima lectură, luată din cartea profetului Nehemia, Pontiful a îndemnat la regăsirea apartenenţei. Profetul descrie „o mare adunare liturgică”: este poporul ales care s-a strâns cu mic cu mare la Poarta apelor de la Ierusalim. Era şi sfârşitul unei istorii care a durat peste 70 de ani, istoria deportării în Babilon, istoria unei perioade de lacrimi pentru poporul lui Dumnezeu, citim în materialul de pe situl Radio Vatican. După prăbuşirea imperiului babilonian, după luptele cu perşii, regele acestora, Artaxerxe, văzându-l pe Nehemia, paharnicul său, în tristeţe în timp ce îi turna vinul, a început să vorbească cu el. Nehemia şi-a exprimat dorinţa de a se întoarce la Ierusalim şi plângea: îi era dor de cetatea sa. Pontiful a amintit în această privinţă cuvintele psalmului care spune: „Pe malurile râurilor din Babilon şedeam şi plângeam”. Nu puteau să cânte, cetera era atârnată în sălcii, dar nu voiau să uite. Sfântul Părinte a subliniat aici şi „nostalgia migranţilor”, a celor care sunt departe de patrie şi vor să se întoarcă”. Nehemia, în cele din urmă, se pregăteşte să se întoarcă la Ierusalim împreună cu poporul său. Era o călătorie anevoioasă, notează Sfântul Părinte, pentru că trebuia să convingă multă lume şi să-şi ia lucrurile pentru a reconstrui cetatea, zidurile, Templul. Dar, mai presus de toate, „era o călătorie pentru a regăsi rădăcinile poporului”. După ani şi ani, rădăcinile slăbiseră, dar nu erau pierdute. A regăsi rădăcinile „înseamnă a relua apartenenţa la un popor”, explică Papa Francisc. „Fără rădăcini nu se poate trăi: un popor fără rădăcini sau care renunţă la rădăcinile sale este un popor bolnav”. „O persoană fără rădăcini, care a uitat de rădăcinile sale, este bolnavă. A regăsi, a redescoperi propriile rădăcini şi a primi tărie pentru a merge înainte, tăria de a aduce roade şi tăria de a înflori, pentru că – după cum spune un poet – ceea ce pomul are înflorit vine de la ceea ce are îngropat”. Este legătura dintre rădăcină şi binele pe care îl putem face. Pe acest drum, însă, există numeroase rezistenţe. Mulţi spun: „nu se poate”, „sunt multe dificultăţi”. Papa a răspuns: „Împotrivirile vin din partea celor care preferă exilul şi, când nu este un exil fizic, exilul psihologic. Auto-exilul faţă de comunitate, de societate, cei care preferă să fie un popor dezrădăcinat, fără rădăcini. Trebuie să ne gândim la această boală a auto-exilului psihologic: face foarte mult rău. Ne ia rădăcinile. Ne ia apartenenţa”. Poporul, însă, merge înainte şi ajunge la ziua în care reconstrucţia s-a încheiat. Atunci se adună pentru „a reface rădăcinile” prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, pe care cărturarul Esdra îl citea cu glas tare. Poporul plângea din nou, dar de această dată nu era plânsul din Babilon: era plânsul de bucurie, al întâlnirii cu propriile rădăcini, întâlnirea cu propria apartenenţă. „Oamenii care îşi regăsesc propriile rădăcini, care sunt credincioşi propriei apartenenţe, sunt oameni în bucurie, de bucurie. Această bucurie este tăria lor. De la plânsul de tristeţe la plânsul de bucurie; de la plânsul de slăbiciune, pentru că au fost departe de rădăcini, departe poporul lor, la plânsul de apartenenţă. Acum pot spune: ‘Suntem acasă’. Sunt acasă.” Papa a îndemnat credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie să citească pericopa biblică din cartea lui Nehemia (8,1-4a.5-6.7b-12), proclamată în această zi, şi să se întrebe dacă nu au dat uitării amintirea Domnului, dacă încep un parcurs de regăsire a propriilor rădăcini sau dacă preferă auto-exilul psihologic, rămânând închişi în sine. Şi dacă ne este teamă să plângem, atunci, a remarcat Pontiful, ne va fi teamă să râdem pentru că, atunci când se plânge de tristeţe, mai târziu se va plânge de bucurie. Să cerem, a încheiat Papa Francisc, harul unui plâns de căinţă, de tristeţe pentru păcatele noastre, dar şi al plânsului de bucurie pentru că Domnul „ne-a iertat şi a făcut în viaţa noastră ceea ce a făcut cu poporul Său”. Acesta este harul de a porni la drum pentru a se reîntâlni cu propriile rădăcini. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 852, Ultimul acces: 2026-10-01 15:01:01
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
