Comemorarea a 30 de ani de la demolarea satului Ordoreanu. PS Timotei: A fost o încercare nereuşită de a demola credinţa din sufletele oamenilor[2017-10-02]de Gheorghe AnghelPS Timotei comemorare ordoreanu (3) Acum 30 ani, la ordinul regimului comunist, satul Ordoreanu cădea sub plugul buldozerelor. Biserica, şcoala şi 80 de case au fost transformate în mormane de balast. Duminica aceasta, la 3 decenii, în satul refăcut au fost organizate mai multe manifestări religioase şi culturale. Făcând referire la tragicul eveniment, PS Timotei Prahoveanul a evidenţiat că a fost o încercare nereuşită de a demola credinţa din sufletele oamenilor. Locuitorii satului Ordoreanu s-au rugat duminica aceasta împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, iar în omilia sa a explicat că modelul iubirii vrăjmaşilor este Mântuitorul Iisus Hristos. El a privit către cei care I-au făcut rău şi a răsplătit întotdeauna cu bine. A împărţit fiecăruia dintre aceştia pe care i-a întâlnit iubirea Sa fără margini şi aceeaşi iubire şi iertare a arătat-o când era pe Cruce. Preasfinţia Sa a făcut referire la Arhidiaconul Ştefan care a imitat pe Hristos şi a arătat aceeaşi iubire în timp ce era omorât cu pietre. Cu puţin timp înainte de a muri, a evidenţiat PS Timotei, Arhidiaconul s-a rugat pentru iertarea păcatelor lor. Aceasta este măsura iubirii adevărate. La final, ierarhul a oficiat o slujbă de pomenire pentru locuitorii satului trecuţi la Domnul. Clerici şi credincioşi au mers apoi în procesiune spre locul unde a fost ridicat Memorialul Satului martir Ordoreanu. În continuare, Preasfinţia Sa a sfinţit o troiţă. În cuvântul rostit cu acest prilej, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a vorbit despre nedreptatea făcută locuitorilor satului Ordoreanu de regimul comunist. În veacul trecut, de mai multe ori au fost încercări de demolare a satelor, a unor localităţi, a unor biserici şi mănăstiri şi, într-un cuvânt, o încercarea nereuşită de a demola credinţa din sufletele oamenilor. Aşa s-a întâmplat şi în localitatea dvs. Cu ajutorul lui Dumnezeu, această nedreptate care s-a făcut mai multor oameni ai locului nu a durat prea mult. În anul 1990, în vremuri de mai multă libertate satul a fost reclădit, a spus PS Timotei, conform Trinitas TV. Preasfinţia Sa a subliniat faptul că deşi demolarea bisericii, a şcolii şi a celor peste 80 de case, încercarea reuşită de a reface vatra satului, de a reconstrui biserica şi de aşeza oamenii în acest spaţiu este un moment de bucurie şi de speranţă. Pentru activitatea desfăşurată, părintele paroh Alexandru Truşcă a primit o diplomă omagială. De asemenea, au primit acte de cinstire primarul comunei Clinceni şi preşedintele Asociaţiei Locuitorilor Satului Ordoreanu Nou. În continuare, ierarhul a sfinţit Centrul Socio-Cultural „Acoperământul Maicii Domnului” al Parohiei Ordoreanu. În cadrul centrului sfinţit se află trapeza bisericii parohiale şi un muzeu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1369, Ultimul acces: 2026-10-01 06:37:57
|
Timp total: 0.03s...
[]:1