Mii de caransebeşeni au adus cinstire Brâului Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia. Sf. Liturghie a fost oficiată de PS Lucian - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mii de caransebeşeni au adus cinstire Brâului Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia. Sf. Liturghie a fost oficiată de PS Lucian

[2017-10-04]
de Andrei Pau

Mii de caransebeşeni au avut ocazia să se închine marţi, 3 octombrie 2017, Brâului Maicii Domnului, unui fragment din moaştele Sfântului Evanghelist Luca şi icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Călugăra din jud. Caraş-Severin. Evenimentul a avut loc la Catedrala Episcopală din municipiu.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian. La slujbă au fost prezenţi toţi preoţii pensionari din Eparhie. Invitaţia adresată părinţilor a fost făcută în contextul Zilei Internaţionale a persoanelor vârstnice, informează Diac. Pavel Canea, Darius Herea de la Biroul de Presă al Eparhiei.
Cu acest prilej, Episcopul Caransebeşului le-a oferit celor prezenţi acte de cinstire pentru jertfa şi misiunea ce au depus-o în slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui. Evenimentul de acordare a distincţiilor s-a intitulat Slujire şi recunoştinţă.
Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia şi un fragment din moaştele Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca de la Mănăstirea Kosijerevo din Muntenegru, precum şi Icoana făcătore de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Călugăra din judeţul Caraş-Severin, au fost purtate în pelerinaj timp de trei zile în Episcopia Caransebeşului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5865, Ultimul acces: 2026-10-03 17:19:22