Surorile Milostive ale Sf. Carol Boromeu – de 25 de ani în România - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Surorile Milostive ale Sf. Carol Boromeu – de 25 de ani în România

[2017-09-26]
Surorile Milostive ale Sfântului Carol Boromeu
26.09.2017, Iaşi (Catholica) - Duminică, 24 septembrie 2017, a fost o zi specială de mulţumire, har şi recunoştinţă în parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul” din Gioseni. Surorile Milostive ale Sfântului Carol Boromeu au adus mulţumire lui Dumnezeu pentru cei de 25 de ani de prezenţă şi slujire în România, în cadrul Sfintei Liturghii, care s-a celebrat la ora 10, de părintele paroh Mihai Simon, cu participarea întregii comunităţi locale.
Sr. Iuliana Marinescu, responsabila mănăstirii, după 24 de ani de activitate, a fost numită la capitulul din luna iunie ca superioară generală a Congregaţiei „Surorile Milostive ale Sfântului Carol Boromeu”, care are casa mamă în Germania, în localitatea Graftshaft. Cu aceasta ocazie, ca recunoştinţă pentru toata munca desfăşurată spre binele comunităţii, atât sr. Iuliana cât şi sr. Boromea Jilg, care a slujit timp de 13 ani în Romania cu multa generozitate, au primit din partea primăriei şi a consiliului local diploma de „cetăţean de onoare al comunei Gioseni”.
Surorile Milostive ale Sfântului Carol Boromeu desfăşoară o activitate bogată cu tinerii, copiii, la grădiniţă, la şcoală, la biserică, îngrijirea bătrânilor, bolnavilor, ajutorarea familiilor defavorizate şi multe alte activităţi. Le mulţumim, le felicitam pe surori în frunte cu sr. Iuliana în numele comunităţii pentru colaborarea cu păstorii, munca, jertfa şi rugăciunea lor. Le dorim mult succes în activitatea de zi cu zi pentru binele credincioşilor şi al Bisericii! Domnul să le ajute în continuare şi să le binecuvânteze misiunea prin mijlocirea Sf. Carol Boromeu. (pr. Mihai Simon pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 706, Ultimul acces: 2026-10-04 14:23:05