Resfinţire de biserică în Moreni | Orice dar oferit lui Dumnezeu picură har în sufletele noastre, a spus IPS Ioachim[2017-09-26]de Sorin IoniţeOrice dar oferit lui Dumnezeu picură har în sufletele noastre, a spus IPS Ioachim. Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului s-a aflat duminica aceasta în parohia băcăuană Moreni, comuna Berzunţi, pentru a resfinţi Biserica Sfinţii Voievozi. Locaşul de cult a fost resfinţit în urma lucrărilor de restaurare efectuate. Totodată, ierarhul a sfinţit şi noua bibliotecă, dar şi aşezământul cultural-filantropic al parohiei. În cadrul Sfintei Liturghii, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru Patriarhul Justinian Marina, comemorat în acest an în Patriarhia Română. În cuvântul rostit la slujba din 24 septembrie 2017, IPS Ioachim a apreciat efortul depus de comunitatea parohială în lucrările efectuate şi a evidenţiat efectele acestui act de jertfelnicie. Orice dar oferit lui Dumnezeu picură har în sufletele noastre, iar această picătură va fi cea care va întări sufleteşte pentru a purcede la scopul şi finalitatea vieţii noastre: asemănarea cu Dumnezeu, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa. Vedem cu bucurie că biserica vie, „cărămizile” vii prin care se constituie Trupul tainic al Mântuitorului Hristos, alternează armonios cu zidurile acestei biserici, închinată Sfinţilor Voievozi şi sfinţilor români de pretutindeni, acei martiri şi cuvioşi care, prin lacrimi, au spălat necazurile poporului român, a adăugat Chiriarhul. Pentru activitatea desfăşurată, IPS Ioachim, la propunerea Pr. Ioan Bârgăoanu, Protoiereul Protopopiatului Oneşti, l-a hirotesit pe Pr. paroh Ionel Lăcătuşu-Iscu în iconom stavrofor, notează site-ul oficial al Eparhiei. Preotul paroh a mulţumit pentru distincţia acordată şi a amintit principalele lucrări care s-au efectuat: a fost construit un nou pridvor şi o turlă clopotniţă, a fost înlocuită pardoseala bisericii, pereţii exteriori au fost renovaţi cu tencuială decorativă şi a fost schimbată tâmplăria. Pictura a fost realizată de Dumitru Macovei, iar interiorul locaşului de cult a fost dotat cu mobilier bisericesc de lemn sculptat la Târgu Neamţ. În acelaşi timp, au fost finalizate lucrările la casa parohială. Sfântul locaş restaurat începând cu anul 2016 sub coordonarea Pr. Paroh Ionel Lăcătuşu-Iscu datează din 1836, fiind ctitorie a monahului Macarie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 762, Ultimul acces: 2026-10-02 01:10:32
|
Timp total: 0.05s...
[]:1