Sfânta Cruce ne îndeamnă la mai multă iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, spune PS Antonie de Orhei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfânta Cruce ne îndeamnă la mai multă iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, spune PS Antonie de Orhei

[2017-09-26]
de Gheorghe Anghel

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului le-a vorbit duminica aceasta credincioşilor din parohia Sf. Martiri Brâncoveni din Ialoveni despre însemnătatea Sfintei Cruci, semn ce ne aduce aminte de dragostea şi jertfa Mântuitorului. PS Antonie de Orhei a explicat că Sfânta Cruce ne îndeamnă la mai multă iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.
Sfânta Cruce este semnul iubirii jertfelnice a lui Dumnezeu faţă de om. Dumnezeu este dragoste şi El arată această dragoste inclusiv prin răstignirea Sa pe Cruce. De aceea, Sfânta Crucea este prezentă atât de mult în viaţa creştinului, pentru că ea ne aminteşte de această dragoste neţărmurită a lui Dumnezeu. Privind Crucea, noi ne amintim de dragostea şi jertfa Mântuitorului.
Sfânta Cruce este armă împotriva celui rău. Să cinstim Sfânta Cruce care este un semn de ajutor în creşterea noastră duhovnicească, a îndemnat PS Antonie.
Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei a slujit în data de 24 septembrie 2017 în Ialoveni, informează Biroul de Presă al Mitropoliei Basarabiei. După Liturghie, Preasfinţia Sa a oficiat o slujbă de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra părintelui paroh Mihail Tătaru şi asupra comunităţii parohiale.
În Republica Moldova sunt patru locaşuri de cult ocrotite de Sfinţii Brâncoveni: o biserică se află la Schinoasa, municipiul Chişinău, iar celelalte trei în Soroca, Căuşeni şi Ialoveni.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 668, Ultimul acces: 2026-10-02 09:47:50