Canada | Ierarhii Mitropoliei Americii au oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Sf. Gheorghe din Saint-Hubert[2017-09-27]de Andrei PauÎnaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox al celor două Americi, împreună cu Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, au oficiat în data de 24 septembrie 2017 Sfânta Liturghie la Catedrala Sfântul Gheorghe din Saint-Hubert, Quebec, Canada. Aceasta este prima vizită a Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae la Reşedinţa Episcopală din Canada, după întronizarea Preasfinţitului Părinte Ioan Casian, în data de 7 mai 2017. Din soborul slujitor au făcut parte: părintele paroh Daniel Sandu, părintele Traian Petre şi părintele Constatin Lupaşcu. Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul psaltic al catedralei, condus de protopsaltul Valetin Botu. În cuvântul rostit, Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae a îndemnat credincioşii să urmeze exemplul de viaţă smerită al Sfântului Siluan Athonitul, transmite Alexandru Popovici din partea Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. Biserica este corabia lui Hristos care ne este dăruită spre mântuire. Fiecare dintre noi suntem invitaţi să urcăm în ea şi să devenim călători spre veşnicie. Exemplu Sfântului Siluan, pe care îl cinstim şi ne este apropiat nouă, este o mărturie vie a luptei sufletului pentru a urma calea credinţei depăşind îndoielile şi dificultăţile prin lucrarea harului lui Dumnezeu şi puterea credinţei, a precizat IPS Nicolae. La final, părintele Traian Petre, preot slujitor la Catedrala, a mulţumit celor doi ierarhi pentru prezenţă şi slujire. De asemenea, părintele a subliniat importanţa mărturisirii credinţei pe care fiecare credincios este dator să o dea în societatea contemporană. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 717, Ultimul acces: 2026-10-02 10:38:11
|
Timp total: 0.03s...
[]:1