Europa între matricea sa creștină, secularism și fenomenul imigrației[2017-09-29]de Iulian DumitrascuMesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a 16-a ediție a Seminarului Internațional Penser lEurope, cu tema Religiile și identitatea europeană, București, 29 septembrie 2017, Aula Academiei Române: Identitatea europeană este o realitate dinamică, edificată pe nucleul valorilor moștenite de la cele mai vechi generații, coagulată istoric în sinteze care îmbină unitatea și diversitatea, mereu deschisă către dialoguri interculturale și fascinată de modernitatea tehnologică, prosperitate economică și abundență informațională. Cultura clasică a Europei și civilizația dezvoltată pe continentul nostru în ultimele două milenii conțin, în structura lor intrinsecă, dimensiunea religioasă, ca pe un liant care conferă consistență și coerență marilor etape din devenirea a ceea ce numim spiritul european. Este recunoscută contribuția majoră a creștinismului la definirea Europei medievale, identificată în acele timpuri chiar cu entitatea denumită emblematic creștinătatea, fără a neglija prezențele iudaice, islamice, elementele antice ale panteonului greco-roman sau religiozitățile arhaice ale vechilor locuitori ai continentului unificat sub simbolul acvilei romane. Într-o perspectivă integrală asupra valorilor religioase și culturale trăite în plan personal și în viața socială, politică și economică a diferitelor generații de europeni trebuie să recunoaștem contribuțiile generațiilor trecute, dar și aspirațiile prezente. În acest sens, chiar și locuitorii altor continente constată că identitatea Europei este modelată de matricea spiritualității creștine. Patrimoniul material și imaterial al Europei, conservat în muzee, arhive, biblioteci, în siturile arheologice din diferite regiuni și adesea în toponimie, de la Oceanul Atlantic la Munții Urali, precum și în folclor sau în tradiții vechi, ne arată că dimensiunea sacrului sau a religiei nu este un element pasager sau efemer în structura conștiinței europene, ci o dimensiune fundamentală, constitutivă a acesteia. Edificiile lăcașurilor de cult, întâlnite din arhipelagul grecesc până în vechile așezări norvegiene, catedralele monumentale ale Occidentului (San Pietro, Notre Dame, Westminster Abbey, Stephansdom ș.a.), sunt simboluri și bunuri ale patrimoniului cultural universal. De asemenea, biserici și mănăstiri creștin-ortodoxe, bogat împodobite cu veșmânt iconografic bizantin din țările Europei răsăritene, sunt mărturii permanente ale credinței și ale spiritualității creștine trăite și exprimate în opere artistice de inspirație creștină. Manuscrisele textelor sacre biblice și primele cărți religioase tipărite au fost folosite ca abecedare și manuale de studiu pentru multe generații. Primele școli și universități europene s-au născut în incinta bisericilor și mănăstirilor, care pe lângă tradiția creștină au păstrat și transmis și cultura filosofică și juridică a antichității greco-romane. Astfel, Europa a realizat o sinteză în care la tradiția iudeo-creștină se adaugă elemente din filosofia greacă, dreptul roman, raționalismul iluminist și experimentul științific modern. Pentru cele mai multe popoare migratoare așezate în Europa, în mileniul întâi după Hristos, creștinarea acestora era echivalentă cu intrarea lor în istoria și civilizația europeană. Fundamentele instituțiilor legislative, administrative și judecătorești au fost, inițial, de inspirație greco-romană și iudeo-creștină. Muzica, pictura, sculptura și alte arte din istoria Europei au ca izvoare de inspirație narațiunile religioase, în special scrierile și personajele biblice, precum și tradiția bisericească. Dacă poporul german recunoaște în Biblia lui Luther un document lingvistic de referință în dezvoltarea culturii naționale, și în alte zone ale Europei istoria literaturilor naționale începe cu traduceri din Sfânta Scriptură sau traduceri din cărțile liturgice ale comunităților creștine. În plus, ca notă specifică a influenței religioase, au existat și multe instituții de caritate organizate de Bisericile din Europa de-a lungul secolelor. La mijlocul secolului al 20-lea, în mod discret, dar real, principii umaniste inspiarte din morala socială a profeților biblici și din Evanghelia iubirii lui Hristos pentru întreaga umanitate au stat la baza Declarației Universale a Drepturilor Omului (1948) și a idealurilor de libertate, dreptate, pace și solidaritate. Desigur, din motive de prudență ideologică și din respect pentru diversitatea religiilor și ideologiilor filosofice și politice, aceste surse iudeo-creștine ale drepturilor omului nu au fost menționate oficial sau public. Într-o mare măsură, tradiția umanistă europeană se fondează pe valorile etice și juridice iudeo-creștine, ca: respectul demnității umane, libertatea, statul de drept, supremația legii, pacea și solidaritatea între popoare. Cu timpul, aceste valori morale și religioase au fost transformate în valori ideologice umaniste secularizate, cu scopul de-a fi promovate ca atare la nivel global. Spațiu tradițional de libertate, multicultural și plurireligios, marcat adesea de fenomenul imigrației, dar și de curentele ideologice seculariste, Europa se confruntă astăzi cu: terorismul, criza familiei, diminuarea natalității și îmbătrânirea populației, nesiguranța folosirii pozitive sau benefice a progresului tehnologic. În acest context pluralist, complex și profund secularizat, afirmarea și practicarea valorilor religioase în Europa de azi, în viața personală și socială, cere mult curaj și responsabilitate, respect reciproc și cooperare practică pentru binele societății. În acest sens, documentul Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, elaborat și aprobat de participanții la Sfântul și Marele Sinod din Creta (Grecia), în anul 2016, subliniază importanța demnității persoanei umane, contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății, frățietății și iubirii între oameni, și la eradicarea discriminărilor rasiale și de alte feluri. În concluzie, valorile religioase și morale ale tradiției iudeo-creștine reprezintă componente principale ale matricei culturale fondatoare a Europei, chiar dacă acestea nu sunt suficient recunoscute ca atare de ideologiile ateiste și de curentele secular-umaniste de azi. Însă, în mod paradoxal, însăși capacitatea de-a recepta și integra alte valori culturale decât cele creștine este tot o componentă a culturii europene deschisă către universalitate, vocație inspirată mai ales de Evanghelia iubirii lui Hristos pentru toate popoarele lumii. Totuși, tensiunea dintre identitatea culturală specifică unui continent și diversitatea culturală a lumii rămâne o tensiune necesară pentru a evita două extreme, și anume: izolarea culturală și dizolvarea culturală a Europei. De aceea, viitorul Europei trebuie bine gândit, cu înțelepciune și speranță (sapientia et spes). DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 692, Ultimul acces: 2026-08-02 20:31:13
|
Timp total: 0.03s...
[]:1