Europa între matricea sa creştină, secularism şi fenomenul imigraţiei

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Europa între matricea sa creştină, secularism şi fenomenul imigraţiei

[2017-09-29]

de Iulian Dumitrascu

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a 16-a ediţie a Seminarului Internaţional „Penser l’Europe”, cu tema „Religiile şi identitatea europeană”, Bucureşti, 29 septembrie 2017, Aula Academiei Române:
Identitatea europeană este o realitate dinamică, edificată pe nucleul valorilor moştenite de la cele mai vechi generaţii, coagulată istoric în sinteze care îmbină unitatea şi diversitatea, mereu deschisă către dialoguri interculturale şi fascinată de modernitatea tehnologică, prosperitate economică şi abundenţă informaţională.
Cultura clasică a Europei şi civilizaţia dezvoltată pe continentul nostru în ultimele două milenii conţin, în structura lor intrinsecă, dimensiunea religioasă, ca pe un liant care conferă consistenţă şi coerenţă marilor etape din devenirea a ceea ce numim spiritul european.
Este recunoscută contribuţia majoră a creştinismului la definirea Europei medievale, identificată în acele timpuri chiar cu entitatea denumită emblematic „creştinătatea”, fără a neglija prezenţele iudaice, islamice, elementele antice ale panteonului greco-roman sau religiozităţile arhaice ale vechilor locuitori ai continentului unificat sub simbolul acvilei romane.
Într-o perspectivă integrală asupra valorilor religioase şi culturale trăite în plan personal şi în viaţa socială, politică şi economică a diferitelor generaţii de europeni trebuie să recunoaştem contribuţiile generaţiilor trecute, dar şi aspiraţiile prezente. În acest sens, chiar şi locuitorii altor continente constată că identitatea Europei este modelată de matricea spiritualităţii creştine.
Patrimoniul material şi imaterial al Europei, conservat în muzee, arhive, biblioteci, în siturile arheologice din diferite regiuni şi adesea în toponimie, de la Oceanul Atlantic la Munţii Urali, precum şi în folclor sau în tradiţii vechi, ne arată că dimensiunea sacrului sau a religiei nu este un element pasager sau efemer în structura conştiinţei europene, ci o dimensiune fundamentală, constitutivă a acesteia.
Edificiile lăcaşurilor de cult, întâlnite din arhipelagul grecesc până în vechile aşezări norvegiene, catedralele monumentale ale Occidentului (San Pietro, Notre Dame, Westminster Abbey, Stephansdom ş.a.), sunt simboluri şi bunuri ale patrimoniului cultural universal.
De asemenea, biserici şi mănăstiri creştin-ortodoxe, bogat împodobite cu veşmânt iconografic bizantin din ţările Europei răsăritene, sunt mărturii permanente ale credinţei şi ale spiritualităţii creştine trăite şi exprimate în opere artistice de inspiraţie creştină.
Manuscrisele textelor sacre biblice şi primele cărţi religioase tipărite au fost folosite ca abecedare şi manuale de studiu pentru multe generaţii. Primele şcoli şi universităţi europene s-au născut în incinta bisericilor şi mănăstirilor, care pe lângă tradiţia creştină au păstrat şi transmis şi cultura filosofică şi juridică a antichităţii greco-romane.
Astfel, Europa a realizat o sinteză în care la tradiţia iudeo-creştină se adaugă elemente din filosofia greacă, dreptul roman, raţionalismul iluminist şi experimentul ştiinţific modern.
Pentru cele mai multe popoare migratoare aşezate în Europa, în mileniul întâi după Hristos, creştinarea acestora era echivalentă cu intrarea lor în istoria şi civilizaţia europeană. Fundamentele instituţiilor legislative, administrative şi judecătoreşti au fost, iniţial, de inspiraţie greco-romană şi iudeo-creştină.
Muzica, pictura, sculptura şi alte arte din istoria Europei au ca izvoare de inspiraţie naraţiunile religioase, în special scrierile şi personajele biblice, precum şi tradiţia bisericească. Dacă poporul german recunoaşte în Biblia lui Luther un document lingvistic de referinţă în dezvoltarea culturii naţionale, şi în alte zone ale Europei istoria literaturilor naţionale începe cu traduceri din Sfânta Scriptură sau traduceri din cărţile liturgice ale comunităţilor creştine.
În plus, ca notă specifică a influenţei religioase, au existat şi multe instituţii de caritate organizate de Bisericile din Europa de-a lungul secolelor.
La mijlocul secolului al 20-lea, în mod discret, dar real, principii umaniste inspiarte din morala socială a profeţilor biblici şi din Evanghelia iubirii lui Hristos pentru întreaga umanitate au stat la baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (1948) şi a idealurilor de libertate, dreptate, pace şi solidaritate.
Desigur, din motive de prudenţă ideologică şi din respect pentru diversitatea religiilor şi ideologiilor filosofice şi politice, aceste surse iudeo-creştine ale drepturilor omului nu au fost menţionate oficial sau public.
Într-o mare măsură, tradiţia umanistă europeană se fondează pe valorile etice şi juridice iudeo-creştine, ca: respectul demnităţii umane, libertatea, statul de drept, supremaţia legii, pacea şi solidaritatea între popoare. Cu timpul, aceste valori morale şi religioase au fost transformate în valori ideologice umaniste secularizate, cu scopul de-a fi promovate ca atare la nivel global.
Spaţiu tradiţional de libertate, multicultural şi plurireligios, marcat adesea de fenomenul imigraţiei, dar şi de curentele ideologice seculariste, Europa se confruntă astăzi cu: terorismul, criza familiei, diminuarea natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei, nesiguranţa folosirii pozitive sau benefice a progresului tehnologic.
În acest context pluralist, complex şi profund secularizat, afirmarea şi practicarea valorilor religioase în Europa de azi, în viaţa personală şi socială, cere mult curaj şi responsabilitate, respect reciproc şi cooperare practică pentru binele societăţii.
În acest sens, documentul „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană”, elaborat şi aprobat de participanţii la Sfântul şi Marele Sinod din Creta (Grecia), în anul 2016, subliniază importanţa demnităţii persoanei umane, contribuţia Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptăţii, libertăţii, frăţietăţii şi iubirii între oameni, şi la eradicarea discriminărilor rasiale şi de alte feluri.
În concluzie, valorile religioase şi morale ale tradiţiei iudeo-creştine reprezintă componente principale ale matricei culturale fondatoare a Europei, chiar dacă acestea nu sunt suficient recunoscute ca atare de ideologiile ateiste şi de curentele secular-umaniste de azi.
Însă, în mod paradoxal, însăşi capacitatea de-a recepta şi integra alte valori culturale decât cele creştine este tot o componentă a culturii europene deschisă către universalitate, vocaţie inspirată mai ales de Evanghelia iubirii lui Hristos pentru toate popoarele lumii.
Totuşi, tensiunea dintre identitatea culturală specifică unui continent şi diversitatea culturală a lumii rămâne o tensiune necesară pentru a evita două extreme, şi anume: izolarea culturală şi dizolvarea culturală a Europei. De aceea, viitorul Europei trebuie bine gândit, cu înţelepciune şi speranţă (sapientia et spes).
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 692, Ultimul acces: 2026-08-02 20:31:13

Timp total: 0.03s...

[]:1