Papa şi preşedintele peruvian despre vizita din ianuarie 2018[2017-09-26]Preşedintele peruan la Papa26.09.2017, Vatican (Catholica) - Papa Francisc s-a întâlnit vineri cu preşedintele peruan Pedro Pablo Kuczynski, discutând despre lupta ţării acestuia împotriva sărăciei, despre criza din Venezuela şi despre viitoarea vizită a Papei. Preşedintele Kuczynski a vorbit cu jurnaliştii la o conferinţă de presă din 23 septembrie, spunând că „am discutat despre ce se întâmplă în Peru, cum puţin câte puţin eliminăm sărăcia din Peru şi despre ce se întâmplă în guvernul peruan. De asemenea am vorbit, desigur, despre vizita Sfântului Părinte în Peru”, a spus el, atrăgând atenţia asupra călătoriei pe care Papa Francisc o va face în Peru şi Chile în ianuarie 2018. Preşedintele a declarat că pregătirile pentru vizită merg bine şi că „aproape totul este gata”. Autorităţile încă mai decid unde va avea loc Liturghia Papei în ultima zi a vizitei, dar „tot restul privind călătoria este deja organizat”. Vizita, anunţată în iunie, îl va duce pe Papa în Chile în perioada 15-18 ianuarie şi Peru în perioada 18-21 ianuarie 2018. Va fi al patrulea „turneu” oficial al Papei Francis în America Latină de la alegerea sa, după Brazilia în 2013; Bolivia, Paraguay şi Ecuador în 2015; şi vizita sa recentă în Columbia, la începutul acestei luni. În Chile, Papa va vizita capitala Santiago şi oraşele Temuco şi Iquique. În Peru, va vizita capitala Lima, precum şi oraşele Puerto Maldonado şi Trujillo. În acelaşi dialog cu jurnaliştii, preşedintele Kuczynski a descris conversaţia cu Papa ca fiind „foarte prietenoasă”. Pontiful a spus câteva „proverbe” cunoscute, în limba spaniolă; „este un om foarte citit”, a conchis peruanul. Cei doi au discutat şi privitor la situaţia foştilor preşedinţi ai Peru, dintre care unii sunt în prezent în închisoare. Ultimul fost-preşedinte care urmează să fie trimis în spatele gratiilor este Ollanta Humal, închis în iulie în urma unui scandal de corupţie care continuă să se desfăşoare în ţară. Corupţia a fost, în mod firesc, parte a discuţiei, mai exact „cum merge lupta împotriva corupţiei”, a spus Kuczynski. A explicat că după întâlnirea cu secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, care a urmat discuţiei cu Papa, liderii peruani, după consultarea cu alte guverne, intenţionează să facă o propunere de înfiinţare a unui „Curs inter-american împotriva corupţiei” la Summitul 2018 al Americii, programat să aibă loc la Lima. Preşedintele a atins şi tema trecutului complicat al ţării, încă mult încercat de violenţa trupelor de gherilă „Calea strălucitoare”, active în special în anii 1980-90. „În America Latină, în toate ţările, avem nevoie de reconciliere, iar vizita Papei fără îndoială va ajuta foarte mult în această direcţie”, a spus Kuczynski, observând că Peru „a înregistrat reuşite în procesul de reconciliere după perioada de terorism şi hiperinflaţie pe care am traversat-o”. Un subiect care a umbrit într-o oarecare măsură Biserica din Peru în ultimii doi ani este scandalul despre Luis Fernando Figari, un laic consacrat, care a înfiinţat în 1971 Sodalitium Christianae Vitae, o societate de viaţă apostolică. A primit recunoaşterea pontificală în 1997 şi este una dintre cele mai cunoscute comunităţi din Peru. A intrat în centrul atenţiei internaţionale atunci când în 2015 au fost formulate împotriva lui Figari acuzaţii de abuz fizic, sexual şi psihic, care s-au dovedit a fi adevărate. Lui Figari, care fusese transferat la Roma, i-a fost interzis orice contact cu comunitatea, ca urmare a unei anchete efectuate de autorităţile civile peruane. Deşi cazul este probabil să revină la un moment dat în atenţie în timpul vizitei Papei, preşedintele Kuczynski a spus că problema nu a fost atinsă în discuţia sa cu Sfântul Părinte, deoarece este tratată „prin alte canale”. Preşedintele a afirmat că în discuţia cu Cardinalul Parolin a atras atenţia asupra crizei din Venezuela, amândoi fiind de acord că „ajutorul umanitar trebuie să fie permis în Venezuela, deoarece există mulţi oameni bolnavi, nu sunt medicamente… Actualul guvern, din motive de mândrie, se opune acestui lucru.” Un alt interes comun este „căutarea dialogului, astfel încât să existe un sistem de guvernare tranziţional”. „Suntem cu toţii îngrijoraţi, vrem să ajutăm”, a spus el. „Credem că o ţară care are cele mai mari rezerve de petrol din lume merită un destin mai bun pentru locuitorii ei.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 916, Ultimul acces: 2026-10-01 02:12:46
|
Timp total: 0.03s...
[]:1