Sute de elevi din Bacău s-au rugat la începutul anului şcolar împreună cu ierarhul lor[2017-09-12]de Sorin IoniţeIPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, s-a rugat duminica aceasta împreună cu sute de elevi din Bacău în curtea Bisericii Sfântul Dumitru – Narcisa. Odată cu începerea anului şcolar, chiriarhul a binecuvântat şi debutul unei noi ediţii a proiectului eparhial Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi! După oficierea slujbei de Te Deum din 10 septembrie 2017, ierarhul s-a adresat celor prezenţi îndemnând la sprijinirea activităţilor sociale şi educaţionale desfăşurate de Biserică. Să avem conştiinţa că facem parte dintr-o instituţie divino-umană, care ne ajută să purtăm de grijă celor care nu au posibilităţi. Să–i îndemnăm şi pe cei mai puţin credincioşi să vină la cunoaşterea Adevărului şi la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să vă binecuvinteze Dumnezeu pe voi, tineri, părinţi, şi educatori, a spus IPS Ioachim. Programul Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!, iniţiat de Chiriarhul Romanului şi Bacăului, are scopul susţinerii elevilor cu posibilităţi financiare limitate. Prin implicarea preoţilor şi a parohiilor, pentru a-şi putea continua studiile, acestora le sunt oferite rechizite, ajutor material şi financiar la început de an şcolar. Mai multe detalii puteţi afla pe site-ul oficial al Eparhiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 743, Ultimul acces: 2026-10-02 00:41:15
|
Timp total: 0.03s...
[]:1