ATOR Banatul de Munte a lansat cea de-a doua ediţie a campaniei Ghiozdanul cu bucurii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

ATOR Banatul de Munte a lansat cea de-a doua ediţie a campaniei Ghiozdanul cu bucurii

[2017-09-14]
de Andrei Pau

Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte (ATORBM) organizează în perioada 11 septembrie – 6 octombrie 2017 campania umanitară Ghiozdanul cu bucurii, informează Anita Radics, coordonator ator.
Proiectul, aflat la cea de-a doua ediţie la nivel eparhial, are ca scop sprijinirea copiilor proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse. Elevii primesc din partea asociaţiei rechizite care să le faciliteze accesul la educaţie.
Primele ghiozdane, alături de alimente de strictă necesitate, au fost distribuite la Reşiţa de voluntarii atorişti unor familii cu mulţi copii.
La nivel eparhial, în cadrul campaniei, sunt implicate filialele din Reşiţa, Bocşa, Oraviţa, Moldova Nouă, Caransebeş, Anina şi Valea Almăjului. Partenerii media ai proiectului sunt: Radio Reşiţa, Banat TV şi Jurnal de Caraş-Severin.
Cei care doresc să contribuie la bucuria şcolarilor, donând, pot contacta unul dintre voluntarii ATOR Banatul de Munte dintr-o anumită filială la nivel judeţean.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 699, Ultimul acces: 2026-10-03 17:11:01