Catedrala Național㠖 inima spirituală a României - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Catedrala Național㠖 inima spirituală a României

[2017-08-02]
de Gheorghe Anghel

Catedrala Națională - București
În Capitala României, la începutul mileniului al III-lea, a început construcția noii Catedrale Patriarhală, viitoarea Catedrală Națională. Acest deziderat al românilor a apărut încă din vremea Regelui Carol I, adică de peste 130 ani.
Slujba de punere a pietrei de temelie și a sfințirii locului destinat construirii Catedralei Naționale, pe terenul din Calea 13 Septembrie din București, a avut loc în 29 noiembrie 2007, fiind oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
La sfârșitul anului 2010 lucrările de construcție ale Catedralei Mântuirii Neamului au intrat în linie dreaptă, începând organizarea de șantier și execuția pereților mulați pe incinta clădirii. În această perioadă se lucrează între cotele +45 și +52 m.
„Eminescu dorea o catedrală a mântuirii neamului“
Un alt aspect important care merită notat este că viitoarea Catedrală Națională va dispune și de o instituție medicală.
În apropierea noii catedrale este prevăzută construirea unui centru de diagnostic și tratament, pentru ca pelerinii bolnavi care vin la București să fie consultați gratuit, să se stabilească diagnosticul lor, iar celor care au nevoie de îngrijiri imediate să li se ofere, a spus Patriarhul Daniel în data de 1 ianuarie 2012, în Catedrala Patriarhală.
Biserica Ortodoxă Română se îngrijește atât de zidirea duhovnicească a păstoriților ei, dar și de proiectul atât de necesar care vizează construirea Catedralei Naționale.
Fără a neglija activitatea filantropică (anul trecut a cheltuit 21.37 milioane euro în acest sens), dar nici grija pentru susținerea vieții (vezi Campaniile Donează sânge, salvează o viață! și Sănătate pentru sate) Biserica noastră are în vedere și activitatea misionară, întărirea sufletească a credincioșilor ei fiind un obiectiv prioritar. Un rol esențial în îndeplinirea acestui scop îl are și Centrul de Presă Basilica care contribuie la zidirea duhovnicească a credincioșilor, fiind un mijloc de informare, dar și de formare.
În paralel cu acest efort de construire a Catedralei Mântuirii Neamului se desfășoară o activitate intensă de zidire a Bisericii din suflete, spune Patriarhul României.
Zidirea noii catedrale este o necesitate, dar paralel cu aceasta și înainte de începerea ei am intensificat zidirea duhovnicească a Bisericii din suflete. De aceea, Centrul de Presă al Patriarhiei Române poartă numele de Basilica, ce înseamnă o biserică mare, cu trei nave, în numele Sfintei Treimi.
Noi am intensificat zidirea duhovnicească prin mijloace media contemporane ca pregătire și lucrare paralelă cu zidirea Basilicii – Catedrala Înălțarea Domnului și Sfântul Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Deci, nu a fost întâmplătoare alegerea numelui acestei zidiri duhovnicești prin știrile pe care noi le transmitem pentru a face cunoscută lucrarea bisericii și Basilica nou㠖 Catedrala Neamului, explică Preafericirea Sa.
În Patriarhia Română funcționează 45 de instituții medicale și farmaceutice
Dată fiind responsabilitatea omagierii eroilor neamului, Catedrala Națională va avea hramul principal Înălțarea Domnului, zi în care sunt pomeniți eroii români din toate timpurile.
Omagiul de recunoștință adus memoriei eroilor români din timpul Primului Război Mondial (1916-1919), care au luptat pentru libertate, unitate și demnitate națională, trebuie să fie izvor de inspirație și înnoire pentru viața noastră ca români patrioți. Tocmai de aceea, hramul principal al Catedralei Mântuirii Neamului este sărbătoarea Înălțării Domnului, când serbăm Ziua Eroilor.
Astfel, pe lângă necesitatea practică pe care o are viitoarea Catedrala Națională, aceasta este și un simbol spiritual național, fiind închinată cinstirii celor care s-au jertfit, de-a lungul istoriei noastre, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru libertatea și demnitatea poporului român, a spus Patriarhul României.
Al doilea ocrotitor este Sfântul Apostol Andrei, datorită evlaviei pe care o au credincioșii ortodocși români față de încreștinătorul românilor și ocrotitorul românilor de pretutindeni.
De ce este necesară o Catedrală nouă în București?
Simbolismul teologic și motivele pentru care este construir lăcașul sacru sunt prezentate în mod detaliat pe site-ul catedralaneamului.ro.
Duminică, 4 septembrie 2016, mii de tineri ortodocși din lumea întreagă prezenți la #ITO2016, dar și credincioși din București și din țară, au participat, la prima Sfântă Liturghie oficiată de Patriarhul României la Catedrala Națională. În cadrul evenimentului, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române și-a exprimat speranța că lăcașul de cult va fi sfințit la 1 decembrie 2018, la aniversarea a 100 ani de la Marea Unire.
În 11 noiembrie 2016 a fost turnat primul clopot care va răsuna din turla Catedralei Naționale.
Pentru o mai bună informare cu privire la Catedrala Mântuirii Neamului puteți consulta date corecte și semnificative. De asemenea, pentru a contribui la construirea în continuare a lăcașului de cult aveți posibilitatea de a alege una din metodele de donare.
În contextul ridicării acestei Biserici, a fost amenajat încă din anul 2011, în apropierea șantierului, un Paraclis cu hramurile Învierea Domnului, Maica Domnului Prodromița și Sfântul Ioan Gură de Aur, unde există o puternică activitate misionară, pastorală și liturgică.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2394, Ultimul acces: 2026-08-02 04:21:59