O delegație a Federației Comunităților Evreiești din România în vizită la Patriarhia Română[2017-07-26]de Iulian DumitrascuÎn ziua de miercuri, 26 iulie 2017, o delegație a Federației Comunităților Evreiești din România, condusă de Domnul președinte Aurel Vainer, a fost primită la Reședința Patriarhală de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Din delegație au mai făcut parte Prim-rabinul Rafael Shaffer, Domnul vicepreședinte Ovidiu Bănescu și domnul Silviu Vexler, deputat în Parlamentul României. În cadrul întâlnirii, au fost discutate următoarele subiecte: organizarea de către Ambasada Israelului în România a unei expoziții la Patriarhia Română, cu tema Biserici ortodoxe din Țara Sfântă, pentru încurajarea pelerinajelor la Locurile Sfinte; organizarea, în toamna acestui an, a unei expoziții cu sinagogile din România, eveniment urmat de vizitarea celor 3 sinagogi din București, ca parte a patrimoniului național; iar, în anul 2018, organizarea unui colocviu internațional Ierusalimul orașul sfânt și a unui simpozion Pace și bunăvoire comună sau șalom și prietenie, ca tematică a Centenarului 1918 2018. De asemenea, delegația a informat pe Patriarhul României despre situația comunităților evreiești din România, despre activitățile social-filantropice și social culturale desfășurate de acestea, precum și despre nevoia restaurării sinagogilor vechi și a îngrijirii cimitirelor, în contextul diminuării masive a numărului membrilor Cultului Mozaic din România. La finalul întâlnirii, au fost exprimate buna cooperare între Cultul Mozaic și Biserica Ortodoxă Română în planul activităților parlamentare pentru accelerarea despăgubirilor referitoare la proprietățile care au fost confiscate în timpul regimului comunist, precum și dorința de continuare a bunelor relații între cele două culte și cultivarea unui climat de respect reciproc și de contribuție comună la viața societății românești de azi. Sectorul relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe al Patriarhiei Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 638, Ultimul acces: 2026-08-03 23:41:16
|
Timp total: 0.03s...
[]:1