Papa Francisc este aşteptat de toţi în Chile[2017-07-15]Sanctuarul marian de pe San Cristobal15.07.2017, Santiago (Catholica) - Directorul de comunicaţii pentru viitoarea vizită a Papei Francisc în Chile a spus că ţara trece printr-o perioadă de nelinişti sociale, dar are speranţe că această călătorie va ajuta la reconstruirea unei temelii a iubirii şi blândeţii. „Aşteptăm cu adevărat ca să înceapă o ‘revoluţie a blândeţii'”, a spus pr. Felipe Herrera pentru CNA. „Nu avem coeziune socială… oamenii sunt împotriva guvernului, congresului, împotriva Bisericii, împotriva marilor şi micilor firme, chiar şi împotriva semenilor. Trebuie să reconstruim societatea noastră pe iubire, încredere, fraternitate şi libertate. Sperăm să auzim aceasta de la Papa.” Pr. Felipe Herrera, preot din Arhidieceza de Santiago, a mai spus că întreg poporul chilian, nu doar catolicii, sunt entuziasmaţi de vizită. Care va fi mesajul principal al călătoriei? Singurul care ştie sigur „este Papa”, a spus preotul, dar se aşteaptă să adreseze „o invitaţie către toţi creştinii să se implice în viaţa societăţii”. „Uneori, ca Biserică, trăim în interiorul unui ‘templu’ şi avem nevoie să ieşim şi să dăm tuturor mărturie de iubire. Cred că trebuie să rezidim ţara noastră în spirit de fraternitate şi de încredere reciprocă.” Programul detaliat nu a fost încă anunţat, dar Vaticanul a indicat perioada: 15-18 ianuarie 2018. În această vizită se va opri în Santiago, Temuco şi Iquique. Apoi pentru 18-21 ianuarie Pontiful va merge în Peru. Vizita în Chile va începe deci din capitală, după care va continua în sud, în Temuco, una dintre regiunile afectate grav de incendii în ianuarie a.c. Au murit oameni, au ars case, animale, situaţia fiind declarată ca fiind cea mai mare tragedie în istoria ţării. Temuco este într-o regiune foarte frumoasă, casă a populaţiei indigene Mapuche, care de decenii luptă pentru dreptul asupra teritoriului. Indigenii au apelat la diverse metode violente pentru a-şi redobândi pământul, confiscat sub fostul dictator Augusto Pinochet. În nordul ţării se află oraşul Iquique, pe unde intră de regulă imigranţii în Chile, astfel că probabil Papa va avea aici un mesaj legat de imigraţie. Iquique este şi capitala festivalurilor religioase. În apropiere este oraşul La Tirana, unde se află un sanctuar închinat Fecioarei de pe Muntele Carmel. Acolo, în fiecare an, între 12 şi 16 iulie are loc un festival în cinstea Mariei, cu artificii şi dansuri tradiţionale. Dată fiind devoţiunea sa pentru Fecioara Maria, probabil Papa Francisc se va opri la unul dintre sanctuarele mariane din ţară. Unul dintre cele mai importante este sanctuarul Neprihănitei Zămisliri, unde se află cea mai mare statuie dedicată Mariei. Papa Ioan Paul al II-lea a fost aici în 1987. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 656, Ultimul acces: 2026-10-03 13:50:47
|
Timp total: 0.06s...
[]:1