Teatru românesc la Gyula. Comemorare Bălcescu-Kosuth la Szeged - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Teatru românesc la Gyula. Comemorare Bălcescu-Kosuth la Szeged

[2017-07-17]
În cadrul „Festivalului de teatru Shakespeare” din Gyula, în data de 12 iulie 2017, pe scena amenajată în incinta Liceului „Gondocs Benedek” din Gyula, Teatrul de Stat „Regina Maria” din Oradea a prezentat piesa „În inima nopţii. Episodul Lear”. La acest moment cultural a asistat şi consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni.
La spectacol au asistat membri ai comunităţii istorice româneşti din Ungaria, de la Gyula, Micherechi, Bătania, Săcal, Szeged, dar şi un numeros public maghiar, care s-a dovedit că ştie să aprecieze teatrul românesc. Piesa s-a jucat în limba română, pe panouri electronice fiind afişată traducerea în lb. maghiară. Piesa a fost regizată de către Gavril Pinte, la spectacol fiind prezent şi directorul teatrului orădean, Daniel Vulcu.
Momentul cultural a fost o excelentă modalitate de promovare a valorilor culturale româneşti în faţa publicului maghiar.

Autoguvernarea Românească din Szeged (Seghedin) a organizat vineri, 14 iulie 2017, o ceremonie de depunere de coroane, la placa memorială care a fost aşezată de către Primăria Szeged în Piaţa Klauzál din municipiul de pe Tisa, în amintirea întâlnirii dintre Nicolae Bălescu şi Lajos Kossuth, prilejuită de semnarea ”Proiectului de împăciuire româno-ungară, de la 14 iulie 1849
”.
La eveniment au participat E.S. Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, prof. univ. dr. Gheorghe Petrusan, preşedintele Autoguvernarii Române din Seghedin, conf. univ. dr. Mihaela Bucin, şefa Catedrei de Limba si Literatura Romana a Universităţii din Seghedin, lect. dr. Peter Weber de la aceeaşi catedră, reprezentanţi ai Primăriei Szeged, ai Consulatului General al României la Szeged, ai Institutului Cultural Român Budapesta, ai redacţiei în lb. Română a Radio-TV Ungare din Szeged, ai altor autoguvernări româneşti din jud. Csongrad. Evenimentul s-a încheiat printr-o recepţie la sediul Primăriei din Szeged.

Sursa: Vasiloni Trandafir Florin


Contor Accesări: 654, Ultimul acces: 2026-09-25 12:08:39