Muzeul Satului: Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”[2017-07-12]de Gheorghe AnghelMuzeul Satului tabara-2017 Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 3 iulie – 11 august 2017 proiectul pedagogic Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”, ediţia a XXV-a. Proiectul care face parte din programul pedagogic Vacanţă la Muzeul Satului împlineşte 25 de ani de la înfiinţare şi 10 ani de când este BRAND de ţară. Ediţia acestui an aduce în atenţie meşterii populari care au crescut pasiunea copiilor pentru meşteşug şi copiii care şi-au întrecut maeştrii, transmit organizatorii. Copii şi tineri, dornici să înveţe din tainele meşteşugurilor tradiţionale româneşti, sunt aşteptati să participe în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10.00 – 14.00, timp de 6 săptămâni la atelierele: olărit, modelaj, încondeiat ouă, ţesut, croit ii, modelaj – grupa baby, sculptură în lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, măşti populare, podoabe populare, împletituri textile, împletituri vegetale, măşti populare, pictură naivă, păpuşi, instrumente muzicale, dansuri populare, jucării din lemn. Sunt organizate şi ateliere de pictură – desen grupa baby, foto, teatru de păpuşi. Între orele 12.00 – 13.00 are loc Pauza de Divertisment în care vor avea loc activităţi de socializare – dialogul civilizaţiilor, jocuri tradiţionale din satul de altădată, concursuri, teatru, poezie, instrumente muzicale, cunoaşterea animalelor domestice, activităţi de prevenţie şi prim – ajutor, noţiuni de protecţie şi reguli de circulaţie, grădinărit etc. Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă” reprezintă o alternativă bună în a petrece vacanţa de vară în Bucureşti, într-un mod educativ. Atelierele propuse, dar şi activităţile din pauza de divertisment sunt gândite special pentru toate categoriile de vârstă şi au menirea de a promova patrimoniul cultural material şi imaterial al României. Mai multe detalii pe site-ul oficial al Muzeului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 720, Ultimul acces: 2026-09-28 14:53:36
|
Timp total: 0.04s...
[]:1