Sfinţire de paraclis în Parohia Făgăraş-Gară - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfinţire de paraclis în Parohia Făgăraş-Gară

[2017-07-09]
de Iulian Dumitrascu

IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului a binecuvântat sâmbătă, 8 iulie 2017, paraclisul amenajat în demisolul Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Parohia Făgăraş-Gară, judeţul Braşov, locaş de cult aflat în construcţie.
Făgărăşenii au participat în număr mare la acest eveniment, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.
În cadrul Sfintei Liturghii diaconul Daniel Grecu a fost hirotonit preot pentru Parohia Arpaşu de Jos, judeţul Sibiu, iar teologul Ioan Şovrea a fost hirotonit diacon.
Locaşul de cult a început a fi zidit în urmă cu aproximativ un an pentru a oferi comunităţii un spaţiu de rugăciune, deoarece în apropiere nu se află nici o altă biserică.
Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru toate şi aducem cinstire Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ocrotitorii acestei biserici şi în acelaşi timp îl felicităm şi binecuvântăm pe părintele Adrian Precup care s-a ocupat de ridicarea acestei biserici, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel a început a se zidi deoarece credincioşii din această parte a oraşului Făgăraş şi-au dorit de mulţi ani ridicarea unui lăcaş de cult mai aproape de casele lor. Încă de la început au fost alături de preotul paroh şi au sprijinit această lucrare închinată lui Dumnezeu.
Biserica aflată în vecinătatea Liceului Teologic Constantin Brâncoveanu din Făgăraş va fi locaş de rugăciune şi pentru elevii din cadrul acestei instituţii de învăţământ.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 632, Ultimul acces: 2026-10-02 16:18:38