Prezentare de carte în Protopopiatul Făget. Mitropolitul Banatului prezent la eveniment[2017-07-04]de Andrei PauBiserica Adormirea Maicii Domnului din Parohia Făget II a găzduit în data de 2 iulie 2017 o manifestare bisericească şi culturală organizată de Protopopiatul Făget, notează site-ul oficial al Mitropoliei Banatului. La acest eveniment au participat: Înaltpresfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, oficialităţi locale şi judeţene, oameni de cultură, precum şi numeroşi credincioşi din întrega zonă a Făgetului. În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan a arătat că sutaşul din Evanghelie credea că Hristos prin puterea Sa dumnezeiască, a cuvântului Său, poate să vindece pe slujitorul său la care ţinea foarte mult. Pe lângă credinţa acestui ofiţer păgân, a spus ierarhul, este foarte important ca noi credincioşii să ne rugăm unii pentru alţii, pentru «că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu – spune Domnul Hristos – acolo sunt şi Eu în mijlocul lor». La finalul Sfintei Liturghii a fost prezentată lucrarea: Monografia Protopopiatului Ortodox Român al Făgetului, 300 de ani de existenţă atestată. Lucrarea a fost întocmită de prot. Bujor Păcurar- coordonator, împreună cu profesorii Ioan Cipu şi Dumitru Tomoni. Adresându-se credincioşilor prezenţi, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat importanţa cărţii care a fost lansată în biserica ocrotită de Maica Domnului. În această sfântă zi de duminică, nu aţi venit la biserică doar cu o prescură, ca de obicei, ci aţi adus două prescuri binecuvântate. Una din ele a fost sfinţită pentru Sfânta Taină a Împărtăşaniei, iar cealaltă a fost cuprinsă între coperţile cărţii Monografia Protopopiatului Ortodox Român Făget, care subliniază rolul Bisericii în viaţa credincioşilor ortodocşi din aceaste locuri binecuvântate de Dumnezeu, a precizat Mitropolitul Banatului. Stucturată în două părţi, monografia prezintă, în prima parte, istoria Protopopiatului Făget, de la începuturi şi până azi, iar în partea a doua evoluţia învăţământului confesional românesc din protopopiat. Autorii prezintă, de asemenea, implicarea ierarhilor din Banat în viaţa bisericească, culturală şi spirituală în Zona Făgetului. La alcătuirea acestei monografii, cei trei autori au folosit un important fond arhivistic, atât local cât şi naţional, precum şi o bogată literatură de specialitate, fapt ce conferă acestei lucrări un pronunţat caracter ştiinţific. În încheiere, Înaltpreasfinţia Sa a adresat cuvinte de felicitare autorilor: prot. Bujor Păcurar, prof. Ioan Cipu (în vârstă de 92 de ani) şi prof. Dumitru Tomoni, rugându-i să finalizeze cel de-al doilea volum, care va cuprinde micromonografiile tuturor parohiilor şi filiillor Protopopiatului Făget. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 656, Ultimul acces: 2026-09-27 01:23:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1