Canada | PS Ioan Casian: Rugăciunea sutaşului pentru slujitorul său arată grija faţă de aproapele[2017-07-05]de Andrei PauPreasfinţitul Părinte Ioan Casian a oficiat duminică, 2 iulie 2017, Sfânta Liturghie în biserica Parohiei cu hramurile Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfântul Nectarie din Oshawa (Ontario), Canada, informează site-ul oficial al Eparhiei. În cuvântul rostit la sfârşitul Sfintei Liturghii, Episcopul Ortodox Român al Canadei a evidenţiat atât înţelesurile duhovniceşti ale Evangheliei citite la Sfânta Liturghie, cât şi modelul de viaţă creştină al Sfântului Ştefan cel Mare. Evanghelia de astăzi, a rugăciunii sutaşului pentru slujitorul său arată grija faţă de aproapele. Mântuitorul Hristos arată faptul că adevărata calitate a omului nu depinde de o apartenenţă predeterminată, ci de calitatea personală de care dă dovadă cineva. Sutaşul devine oglinda celui care se consideră ca făcând parte din poporul ales al lui Dumnezeu, a spus Preasfinţia Sa. În continuarea omiliei, ierarhul a vorbit despre personalitatea Voievodului Ştefan cel Mare, acesta fiind un exemplu de trăire a vieţii creştine. Sfântul Ştefan cel Mare este model de viaţă creştină prin rugăciunea şi postul pe care le practica el şi ostaşii săi, de ctitor de biserici şi mănăstiri pentru a asigura permanenţa valorilor autentice, a precizat părintele episcop. La sfârşitul Sfintei Liturghii a fost rostită o rugăciunea de mulţumire, în numele Conferinţei Episcopilor Ortodocşi din Canada, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la constituirea Confederaţiei canadiene. Tot cu această ocazie au fost sărbătoriţi şi cei unsprezece ani de arhierie ai Preasfinţitului Ioan Casian. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 768, Ultimul acces: 2026-10-01 11:06:09
|
Timp total: 0.03s...
[]:1