160 pelerini de la parohia Iancu Vechi – Mătăsari în pelerinaj la mănăstiri din judeţul Vâlcea[2017-07-05]de Iulian DumitrascuÎn ziua de 1 Iulie 2017, parohia Iancu Vechi-Mătăsari din Protopopiatul Sectorului 2 Capitală a organizat sub genericul Istorie, cultură, spiritualitate şi tradiţie un pelerinaj la trei dintre cele mai reprezentative aşezăminte monahale din Arhiepiscopia Râmnicului: mănăstirile Hurezi, Bistriţa şi Dintr-un lemn. A fost, de asemenea, vizitat centrul de olărit din comuna Olari din apropierea oraşului Hurezi, informează Serviciul de comunicare şi relaţii publice al parohiei Iancu Vechi-Mătăsari. La pelerinaj, organizat cu sprijinul Agenţiei de pelerinaje Basilica Travel a Patriarhiei Române, au participat 160 de membri ai comunităţii parohiale, tineri, adolescenţi şi copii înscrisi la cele patru programe educaţionale ale parohiei. La reuşita pelerinajului şi-a adus contribuţia comunitatea parohială din localitatea vâlceana, Frânceşti care a pregătit masa de prânz pentru cei 160 pelerini din Bucureşti. Pelerinajul, pe lângă semnificaţia duhovnicească şi culturală, a avut şi o importantă dimensiune socială prin participarea gratuită a unor copii şi persoane adulte din familii sărace care nu au vizitat niciodată mănăstiri sau alte obiective religioase. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2338, Ultimul acces: 2026-09-29 23:38:25
|
Timp total: 0.03s...
[]:1