Preşedintele Institutului „Sf. Vladimir” din New York, în vizită la Sibiu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Preşedintele Institutului „Sf. Vladimir” din New York, în vizită la Sibiu

[2017-06-17]
de Gheorghe Anghel

Vizită Sibiu
Pr. prof. Chad Hatfield, preşedintele Institutului Ortodox „Sfântul Vladimir” din New York, Statele Unite ale Americii, a vizitat ieri Catedrala mitropolitană şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.
Oaspetele a fost primit de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, care i-a prezentat un scurt istoric al Catedralei mitropolitane, al Facultăţii de Teologie şi al Ortodoxiei româneşti din Transilvania.
Părintele Chad Hatfield a fost primit apoi de conducerea Facultăţii de Teologie, de decanul instituţiei, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, împreună cu prodecanul facultăţii, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel. De asemenea, preşedintele Institutului „Sfântul Vladimir” a avut posibilitatea să se întâlnească şi să discute şi cu mai multe cadre didactice şi cu studenţi de la Facultatea de Teologie din Sibiu.
Părintele Mitropolit i-a oferit oaspetelui mai multe cărţi şi i-a mulţumit pentru vizită. La rândul său, părintele Chad le-a mulţumit gazdelor pentru frumoasa primire şi a oferit facultăţii din Sibiu mai multe publicaţii ale Institutului Teologic Ortodox „Sfântul Vladimir” din New York.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 651, Ultimul acces: 2026-10-03 18:40:16