Noi sfinţi în calendarul Bisericii Ortodoxe a Bulgariei

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Noi sfinţi în calendarul Bisericii Ortodoxe a Bulgariei

[2017-06-13]

de Iulian Dumitrascu

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei, în şedinţa sa de lucru din 9 iunie 2017, a decis introducerea de noi sfinţi în calendarul din 2018.
Este vorba de Sfântul Raiko Shumenski (14 mai), Sf. Ier. Luca, Arhiepiscopul Crimeei (11 iunie) şi Sf. Siluan Athonitul (24 septembrie).
Sfântul Luca al Crimeei s-a născut în anul 1877, în oraşul Kerci din Crimeea, din părinţi dreptcredincioşi, primind la botez numele de Valentin. De mic a primit o aleasă învăţătură, apoi a studiat la Kiev, mai întâi la Academia de Arte Frumoase, apoi la Facultatea de Medicină. Atât în vremea războiului ruso – japonez (1904-1905), cât şi în timpul Primului Război Mondial (1914-1917), Sfântul s-a oferit ca voluntar, îndeplinind misiunea de chirurg în mai multe spitale din Rusia. În anul 1916, şi-a susţinut doctoratul, apoi s-a hotărât să-şi publice experienţele medicale într-o carte numită Eseu despre chirurgia infecţiilor septice, în care prezenta pentru prima dată informaţii de mare importanţă, care aveau să aducă salvarea multor vieţi omeneşti. În anul 1906 tânărul Valentin s-a căsătorit cu Ana, însă o boală incurabilă a pricinuit moartea timpurie a soţiei sale, astfel încât Sfântul a rămas singur cu cei patru copii ai lor. După venirea la putere a stăpânirii atee în Rusia, în anul 1917, medicul Valentin, stabilit la Taşkent, nu a încetat a-şi manifesta public credinţa ortodoxă. De aceea, ierarhul locului l-a chemat să slujească Bisericii, încredinţat de faptul că aceasta este misiunea şi calea ce îl aşteaptă, doctorul Valentin a acceptat fără nicio reţinere hirotonia în preot, în anul 1921. În scurt timp, a primit şi tunderea în monahism, luând numele de Luca. În anul 1923, la cererea credincioşilor, a fost hirotonit arhiepiscop de Taşkent. La scurt timp a fost însă întemniţat, urmând un lung şir de 11 ani de pribegie şi suferinţe în închisorile comuniste. Fiind un chirurg vestit, episcopul Luca a primit aprobarea de a opera în spitalele din închisorile prin care a fost purtat. Fiecare operaţie începea i şi se termina cu o rugăciune către Maica Domnului, iar curăţarea trupului cu iod, spre dezinfectare, Sfântul o făcea în semnul crucii. În anul 1946, reabilitat chiar de prigonitorii săi, datorită faimei sale în întreaga lume, Sfântul Luca a fost numit arhiepiscop de Simferopol şi Crimeea. Acolo a reînviat credinţa şi viaţa duhovnicească. Predicile lui erau ascultate, pe lângă credincioşii de rând, de studenţi, intelectuali şi chiar de oameni având altă credinţă.
Sfântul nu s-a temut niciodată în cuvântările sale a condamna ateismul. La bătrâneţe, Sfântul şi-a pierdut cu totul vederea. Despre aceasta însă, el spunea: Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumina la fel cu cea de pe Tabor. Sfântul Luca al Crimeei a adormit în Domnul la data de 11 iunie 1961.
Fiind cinstit ca un nou doctor fără de arginţi şi făcător de minuni, Ierarhul şi medicul Luca a fost canonizat în anul 1996. Sfintele lui moaşte au fost aşezate în Catedrala Sfânta Treime din Simferopol, unde săvârşesc tămăduiri minunate.
În anul 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea numelui său şi în calendarul Bisericii noastre, cu zi de pomenire în 11 iunie.
O parte din moaştele sale se află şi în ţara noastră la Paraclisul Institutului National de Endocrinologie C.I. Parhon, precum şi în Paraclisul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe al Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, Bucureşti.
*
Sfântul Cuvios Siluan s-a născut în anul 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, alcătuită – pe lângă părinţi – din cinci băieţi şi două fete. El a primit la botez numele de Simeon. Tatăl lui, un om plin de credinţă, blândeţe şi înţelepciune, i-a fost cea dintâi pildă de viaţă creştină. Încă de mic copil, Simeon şi-a pus în gând ca, atunci ,,când va fi mare, să-L caute pe Dumnezeu în tot pământul”. Auzind mai apoi de viaţa sfântă şi minunile săvârşite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus din acea vreme), tânărul Simeon şi-a dat seama că ,,dacă există Sfinţi, înseamnă că Dumnezeu e cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul ca să-L găsesc.” La vârsta de 19 ani, Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, a simţit o schimbare lăuntrică şi dorinţa pentru viaţa monahală, dar tatăl său i-a cerut să facă întâi stagiul militar. Această stare de har a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros şi chipeş, a început să ducă o viaţă asemenea celorlalţi tineri de vârsta lui.
Dotat cu o fire robustă şi cu mare forţă fizică, el a trecut prin multe ispite ale tinereţii; într-o zi l-a lovit pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia a rămas în viaţă. În vâltoarea acestei vieţi de păcat, prima chemare la viaţa monahală a început să se stingă. Într-o zi, însă, a fost trezit dintr-un coşmar de glasul blând al Maicii Domnului, care i-a povăţuit sufletul tulburat. Până la sfârşitul vieţii, Cuviosul Siluan i-a mulţumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa. Această a doua chemare, cu puţin timp înaintea serviciului militar, a avut un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să meargă. Simeon a simţit o adâncă ruşine pentru trecutul său şi a început să se pocăiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Şi-a îndeplinit serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat conştiincios, cu o fire paşnică şi purtare ireproşabilă, a fost foarte preţuit de camarazii săi. Dar gândul său era mereu la pocăinţă, la Sfântul Munte Athos, unde trimitea uneori pomelnice şi donaţii. În timpul serviciului militar, sfaturile sale au salvat de la destrămare tânăra familie a unui soldat căzut în ispite. Puţin înainte de eliberare, s-a dus să ceară binecuvântarea Sfântului preot Ioan din Kronştadt († 20 decembrie 1908), dar, negăsindu-l, i-a lăsat o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon a simţit însă puterea rugăciunii Sfântului. Ajuns mai apoi acasă, a plecat îndată spre Muntele Athos, numit şi ,,Grădina Maicii Domnului”. În vârstă de 26 de ani, el a intrat în Mănăstirea rusească a Sfântului Mucenic Pantelimon, numită şi Russikon.
Cunoscând tradiţia atonită: rugăciunea la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire şi împărtăşire, citirea, munca şi ascultarea – fratele Simeon a primit negrăită bucurie mai ales din rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, a dobândit – ca un dar nepreţuit – rugăciunea inimii, ce se rostea de la sine, fără încetare. Lipsit de experienţă, tânărul frate i-a împărtăşit această trăire unui monah neiscusit, care, prin cuvintele lui, i-a adus ispita mândriei, iar Simeon a căzut pradă unor încercări sufleteşti. După 6 luni de sfâşieri lăuntrice, într-o după-amiază, cuprins de deznădejde, s-a dus la Vecernie în paraclisul Sfântului Ilie şi, abia şoptind „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, a avut o vedenie. Atunci, în dreapta uşilor împărăteşti, în locul icoanei Mântuitorului, L-a văzut pe Iisus Hristos Cel Viu. Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Câteva zile după arătarea lui Hristos, Cuviosul a trăit o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, acelaşi har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puţină intensitate, după care treptat lucrarea sa simţită a început să slăbească; iar el se străduia să păstreze în sine adânca pace a lui Hristos. Păstrându-şi ascultarea de iconom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste 2.000 de vieţuitori, a sporit şi mai mult în rugăciune.
A început pentru el o lungă perioadă, de 15 ani, de alternări continue între cercetări ale harului şi părăsiri însoţite de atacuri demonice. După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoşătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan, descurajat, cu inima îndurerată, s-a rugat fierbinte. Atunci a auzit glasul Domnului: „Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor”. „Doamne, a zis Siluan, învaţă-mă ce să fac pentru ca sufletul meu să ajungă smerit”. Şi, în inima sa, a primit acest răspuns de la Dumnezeu: „Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui.” Începând din acel moment sufletul său a înţeles că locul de bătălie împotriva răului se găseşte în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie – care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu şi cufundă lumea în nenorociri şi suferinţe; mândria – această adevărată sămânţă a morţii care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De atunci înainte, Cuviosul Siluan s-a străduit, din toate puterile sufletului, pentru a dobândi smerenia lui Hristos: deşi „se socotea nevrednic de Dumnezeu, totuşi, fiind sigur de iubirea Domnului său, stătea în chip înţelept pe marginea adâncului, dar nu deznădăjduia”.
Timp de încă 15 ani, Cuviosul Siluan a urmat această cale duhovnicească. Harul nu l-a mai părăsit ca mai înainte, iar el a început să înţeleagă marile taine ale vieţii duhovniceşti. Puţin câte puţin, în rugăciunea sa a cuprins şi pe cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu. Duhul Sfânt îi îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru „întreg Adamul” – iubirea lui Hristos pentru toată omenirea. Aceeaşi iubire îl îndeamnă pe Siluan să-şi aştearnă în scris experienţa interioară, necunoscută aproape cu totul de confraţii săi monahi. În această perioadă a vieţii sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie Saharov († 11 iulie 1993), cel care avea să publice însemnările sale, şi-i devine ucenic. Sfârşitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniştit şi smerit ca întreaga sa viaţa de călugăr. După o scurtă suferinţă, de 8 zile, împărtăşit cu Sfintele Taine, adâncit în rugăciune, se stinge uşor – fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva – între orele 1-2 din noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.
Prin viaţa sfântă şi însemnările Părintelui Siluan Athonitul, Hristos a reamintit omenirii, strivite de absurditatea experienţelor moderne, de durere şi deznădejde, ceea ce ne-a spus în Sfânta Evanghelie: ,,Învăţaţi-vă de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”(Matei 11, 29).
Cuviosul Siluan a fost trecut în rândul Sfinţilor de Patriarhia Constantinopolului în anul 1987 şi este cinstit în ziua adormirii sale, la 24 septembrie. O parte din moaştele sale se găseşte la biserica paraclis universitar Sfântul Nicolae-Ghica (Rusă) din Bucureşti.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 679, Ultimul acces: 2026-09-30 06:21:34

Timp total: 0.03s...

[]:1