PS Sofronie: Oricât ne-am îndepărta de Dumnezeu, El nu uită să-şi îndrepte spre noi dragostea Sa[2017-06-08]de Sorin IoniţeÎn ziua Praznicului Sfintei Treimi, Preasfinţitul Părinte Sofronie a vizitat localitatea bihoreană Subpiatră. Episcopul Oradiei a binecuvântat lucrările de restaurare şi înfrumuseţare realizate la biserica parohială cu hramul Sfânta Treime, la împlinirea a 30 de ani de la târnosirea bisericii. După binecuvântarea lucrărilor, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie. Răspunsurile la slujbele din 5 iunie 2017 au fost oferite de un grup de studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea, informează site-ul oficial al Eparhiei. În cuvântul rostit după citirea textului evanghelic, PS Sofronie a vorbit despre comuniunea de iubire eternă din cadrul Sfintei Treimi, Care a zidit lumea şi pe noi oamenii. În acest univers imens dar totuşi finit, creaţia Preasfintei Treimi, într-o mică planetă, pământul nostru, a rânduit Dumnezeu să trăiască oamenii. Aşa de mult ne-a iubit Creatorul, încât, văzând că înaintaşii noştri au greşit şi au căzut în păcat, aducând moartea în neamul omenesc, Tatăl nu a vrut să ne lase în moarte, ci L-a trimis în lume pe Fiul Său, a explicat Preasfinţia Sa. Mântuitorul a luat firea omenească, ca pe noi oamenii să ne scoată din moarte şi să ne întoarcă la viaţa cea veşnică, în comuniunea de dragoste a Preasfintei Treimi. Oricât ne-am îndepărta noi de Dumnezeu, El nu uită să Îşi îndrepte spre noi dragostea Sa, a concluzionat ierarhul. În cadrul Sfintei Liturghii, pentru activitatea pastorală, misionară şi administrativă realizată din anul 1999 până în prezent în parohia Subpiatră, PS Sofronie a hirotesit pe Parohul comunităţii, Pr. Lucian Crişan, în iconom stavrofor. La final, credincioşii prezenţi au primit iconiţe cu reprezentarea Sfintei Treimi şi câte o imagine a bisericii restaurate, spre aducere aminte a acestei zile. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1142, Ultimul acces: 2026-10-02 21:29:05
|
Timp total: 0.05s...
[]:1