PS Macarie a liturghisit la Stockholm. După slujbă a încreştinat un nou membru al comunităţii româneşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Macarie a liturghisit la Stockholm. După slujbă a încreştinat un nou membru al comunităţii româneşti

[2017-06-08]
de Iulian Dumitrascu

Episcopul Macarie al Europei de Nord a vizitat în 6 iunie 2017 credincioşii Parohiei Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm, informează site-ul oficial al Eparhiei.
Cu acest prilej, Părintele Episcop a săvârşit Sfânta Liturghie. De asemenea, ierarhul a săvârşit şi Taina Sfântului Botez pentru al cincilea copil în familia unor membri ai comunităţii.
În cuvântul său, PS Macarie a evidenţiat importanţa creşterii şi educării copiilor în familia tradiţională formată din bărbat şi femeie.
Cu mare bucurie am botezat, astăzi, în a treia zi a Rusaliilor, al cincilea copil al unei familii deosebite de români. Creşte inima în mine când văd familii numeroase care cultivă identitatea ortodoxă şi românească, acestea fiind păstrate ca cele mai de preţ comori. Ruga mea este ca aceşti copii nevinovaţi să fie păziţi de Maica Domnului de primejdiile şi relele pe care le vedem, la tot pasul, în lumea noastră. Ţine şi de noi să facem tot ce putem pentru a le lăsa o lume în care să poată respira duhovniceşte, în care copilul are o mamă şi un tată şi în care căsătoria este între femeie şi bărbat. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Zilele următoare, Preasfinţitul Macarie va cerceta acasă şi la spitale pe românii bolnavi din Stockholm şi împrejurimi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 636, Ultimul acces: 2026-10-03 06:17:22