Sărbătoare a recunoştinţei în Parohia arădeană Vărşand[2017-06-09]de Iulian DumitrascuCu binecuvântarea IPS Timotei al Aradului, la Sărbătoarea Sfintei Treimi din acest an, 5 iunie 2017, PS Siluan al Ungariei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a luat parte la un eveniment ce a avut loc în Parohia Vărşand din Arhiepiscopia Aradului. Localitatea Vărşand situată în apropierea graniţei cu Ungaria şi a oraşului Giula. Se împlineşte un deceniu de când la Sărbătoarea Sfintei Treimi sunt cinstiţi fiii satului din această localitate şi este săvârşită slujbă de pomenire pentru toţi vrednicii lor înaintaşi care au slujit Biserica strămoşească şi Parohia Vărşand. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Parohiei Curtici, potrivit Biroului de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Îndată după Sfânta Liturghie a urmat îndătinatul Parastas pentru preoţi, cântăreţi, epitropi, consilieri, primari şi alţi vrednici înaintaşi ai locuitorilor din Vărşand, trecuţi la cele veşnice şi care şi-au desfăşurat activitatea în interesul şi folosul consătenilor lor. Tot în biserica parohială şi în acelaşi context aniversar, a avut loc şi lansarea cărţii Parohia Ortodoxă Română Vărşand, Judeţul Arad. Monografie istorică, aparţinând Domnului inginer Emil Radu, originar din Vărşand. La final, Părintele Paroh Dragoş Dumitru Milan a adus mulţumiri Ierarhului şi celorlalţi clerici, celor care l-au ajutat în organizare şi tuturor participanţilor şi a oferit mai multe Diplome de Onoare unor personalităţi pentru slujire îndelungată, cu credinţă şi cu dragoste duhovnicească pentru biserica satului Vărşand. Toţi cei prezenţi au fost invitaţi şi la o agapă frăţească. Biserica din Vărşand a fost construită în anul 1836 şi este închinată Adormirii Maicii Domnului, iar satul numără astăzi în jur de 1.000 locuitori. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1490, Ultimul acces: 2026-10-01 08:34:34
|
Timp total: 0.05s...
[]:1