Editura Basilica: Taina Fiului Omului – vol. II[2017-06-01]de Sorin IoniţeLa Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut volumul al doilea al lucrării Pr. Dr. Ilie Chişcari intitulată Taina Fiului Omului – studiu exegetic – teologic al prevestirilor Patimilor şi Învierii în Evangheliile sinoptice. Volumul reprezintă ultimele capitolele ale lucrării de doctorat a Părintelui Chişcari, după cum urmează: Substratul scripturistic al prevestirilor; „Fiul Omului” în prevestirile Patimilor şi Învierii; Elementele prevestirilor Patimilor şi Învierii – o analiză sistematică. Această teză de doctorat nu este deloc una obişnuită. Ea se impune, nu numai prin volumul impresionant, ci şi, mai ales, prin evidenta ei calitate ştiinţifică şi teologică, prin extrema bogăţie a explorărilor bibliografice, prin maturitatea opţiunilor exegetice, prin rigoarea critic-metodologică, prin valoarea incontestabilă a rezultatelor cercetării şi, nu mai puţin, prin ţinuta ei literară, subliniază Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc în prefaţa cărţii. Despre activitatea autorului acestei lucrări, apărute postum, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spunea: Teolog erudit şi om harnic, Preotul Ilie Chişcari s-a implicat în viaţa comunităţii parohiale, contribuind la finalizarea pregătirii locaşului de cult pentru sfinţirea acestuia care a avut loc în data de 7 septembrie 2014, când i-am conferit tânărului Preot Ilie Chişcari Diploma omagială Sfinţii Martiri Brâncoveni. Volumul poate fi cumpărat de la de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Magazinul Daruri pentru pelerini (Piaţa Gării de Nord, nr. 1-3, ieşire Calea Griviţei), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1). De asemenea, lucrarea poate fi vizualizată pe site-ul www.colportaj.ro şi poate fi comandată la adresele: magazin@colportaj.ro, magazin@editurapatriarhiei.ro sau la numărul de telefon 0737. 145. 184. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 652, Ultimul acces: 2026-10-01 16:15:13
|
Timp total: 0.03s...
[]:1