Motociclişti din Germania primiţi la Bazilica Maria Radna[2017-06-01]Bikeri la Maria Radna01.06.2017, Radna (Catholica) - Duminică, 25 mai, Bazilica Sf. Maria din Radna a avut nişte oaspeţi mai neobişnuiţi: o trupă de motociclişti (bikeri) veniţi din Germania. Motivul venirii lor în ţara noastră? Să ajute, citim într-un material apărut pe OradeaPress.ro şi semnat de Ramona Băluţescu. „Un convoi de 24 de TIR-uri venind din Germania, cu ajutoare pentru câteva localităţi din România a ajuns în vestul ţării noastre prin Vama Nădlac. Acest convoi umanitar a fost organizat şi este însoţit de câteva zeci de motociclişti, cei mai mulţi fiind din Germania, care, de 15 ani, se strâng laolaltă într-un lanţ al faptelor bune.” „Asociaţia lor promovează ieşirea cu motoarele ca mod de viaţă dar, cum în mai fieşce domeniu al vieţii, lucrurile coexistă, pe lângă ‘oameni plus motoare’, în ecuaţie, e loc şi pentru faptele bune. În fiecare an, bikerii din acest grup strâng donaţii şi, atunci când totul e împachetat, pleacă într-un drum în care se bifează şi partea ‘bikeritului’, a ieşirii cu cei care au aceeaşi pasiune, dar se alege şi o ţară unde se poate ajuta ca ceva, din anumite instituţii, să meargă mai bine, datorită contribuţiei lor. Unele dintre bunurile aduse în TIR-uri ajung în spitale, altele în cămine de bătrâni, case de copii sau grădiniţe. Localităţile pe care bikerii le-au luat la roată în aceste zile de fine de mai sunt Lipova, Alba Iulia, Vişeul de Sus, Cristian de Braşov şi Făgăraş, după care vor ajunge la Timişoara în 1 iunie, pentru a lăsa ultimele daruri şi pentru a participa la o seară de muzică şi voie bună, alături de timişoreni.” În seara zilei de 25 de mai motocicliştii au ajuns la Bazilica Maria Radna. Gazda întâlnirii a fost pr. Andreas Reinholz, dar au participat şi alţi preoţi, nu doar romano-catolici ci şi greco-catolici, ortodocşi şi evanghelici. „În faţa Bazilicii se aflau deja multe motociclete, oameni traşi în piele, căşti, ecusoane”, citim în articolul amintit. „Inedit. Şi totuşi, nimic nu spune că cei care îşi găsesc bucuria în viteză şi pe două roţi nu se pot simţi bine atunci când cineva le mulţumeşte într-un cadru solemn, într-o biserică – cel mai cunoscut loc de pelerinaj al romano-catolicilor din judeţele din zonă – pentru faptele bune.” La finalul momentului din Bazilică, pr. Nikola Laus, directorul Cancelariei Diecezane din Timişoara, a binecuvântat motocicletele din faţa Bazilicii. A urmat o cină, oferită de parohul locului. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 4302, Ultimul acces: 2026-09-29 20:11:21
|
Timp total: 0.04s...
[]:1