Papa Francisc: Păstorii Poporului lui Dumnezeu nu sunt stăpâni, ci slujitori din iubire[2017-06-02]Liturghie în capela Casei Santa Marta02.06.2017, Vatican (Catholica) - Isus îşi încredinţează oile Apostolului Petru, slab şi păcătos, şi îl îndeamnă pe apostol să pască Poporul lui Dumnezeu cu smerenie şi iubire, chiar şi în mijlocul greşelilor şi al păcatelor sale, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată în dimineaţa zilei de vineri, 2 iunie 2017, în capela reşedinţei sale din Casa Santa Marta. Comentând Evanghelia zilei, din ritul roman sau latin (Ioan 21,15-19), în care Isus, după învierea din morţi, intră în dialog cu Petru pe malul lacului, acolo de unde odinioară l-a chemat ca să-l urmeze, Pontiful a remarcat că este un dialog liniştit, senin, ca între prieteni, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican. Isus îi încredinţează lui Petru oile Sale, întrebându-l de trei ori dacă îl iubeşte. „Isus îl alege pe cel mai păcătos dintre apostoli. Ceilalţi au fugit, dar acesta l-a tăgăduit spunând: ‘Nu-l cunosc’. Iar Isus îl întreabă: ‘Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?’ Isus îl alege pe cel mai păcătos” ca să „pască Poporul lui Dumnezeu. Acest fapt dă de gândit”, a observat mai departe Sfântul Părinte. Dar Isus îi cere Apostolului să pască oile Sale cu iubire: „Să nu pască cu capul pe sus, ca marele stăpânitor. Nu. Să pască cu smerenie, cu iubire, cum a făcut Isus. Aceasta este misiunea pe care Isus i-o dă lui Petru.” „Da, cu păcate, cu greşeli. E atât de adevărat că, imediat după acest dialog, Petru cade din nou, face o greşeală şi se lasă ispitit de curiozitate şi îi spune Domnului: ‘Celălalt discipol unde va merge, ce va face?’ Dar să o facă cu iubire, în mijlocul greşelilor sale, al păcatelor sale, cu iubire. ‘Pentru că aceste oiţe nu sunt oiţele tale – îi spune Domnul – sunt oiţele Mele’. Iubeşte. Dacă tu eşti prietenul meu, trebuie să fii prietenul acestora”. În continuarea predicii sale, Papa Francisc a amintit momentul în care Petru l-a renegat pe Isus în faţa slujitoarei marelui preot: a fost sigur în a-l renega pe Domnul după cum a fost sigur când l-a mărturisit spunând: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu”. A amintit privirea lui Isus care s-a încrucişat cu privirea lui Petru, care tocmai îl tăgăduise. Iar apostolul, „curajos în a-l renega, este capabil să plângă amar”. „Apoi, după o viaţă întreagă în slujirea Domnului, a sfârşit asemenea Domnului, pe cruce. Dar nu se laudă: ‘Sfârşesc ca Domnul meu!’ Nu. Cere: ‘Te rog, pune-mă pe cruce cu capul în jos, cel puţin să se vadă că nu sunt Domnul, sunt slujitorul”. Acestea le putem lua din acest dialog, un dialog atât de frumos, senin, prietenos, curat. Domnul să ne dea mereu harul de a merge în viaţă cu capul în jos: cu capul sus pentru demnitatea pe care Dumnezeu ne-o dă, dar cu capul în jos ştiind că suntem păcătoşi şi că unicul Domn este Isus, iar noi suntem slujitori”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 672, Ultimul acces: 2026-10-01 02:05:48
|
Timp total: 0.03s...
[]:1