IPS Ioan Robu la Jubileul de aur al Misiunii catolice din Sololo, Kenya - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

IPS Ioan Robu la Jubileul de aur al Misiunii catolice din Sololo, Kenya

[2017-06-07]
IPS Ioan Robu în Kenya
07.06.2017, Bucureşti (Catholica) - IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, a celebrat duminică, 4 iunie 2017, Sfânta Liturghie la Sololo, în Kenya, cu ocazia Jubileului de aur al Misiunii catolice şi a hramului comunităţii catolice din Sololo: Coborârea Duhului Sfânt. Alături de IPS Ioan au concelebrat la sfântul altar Mons. Peter Kohara Kariuki IMC – Episcop de Marsabit (Kenya); pr. Cristian Pişta – parohul comunităţii din Sololo; pr. Aurelian Herciu – preot misionar; pr. Wilhelm Dancă – decan al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică, Universitatea Bucureşti; pr. Liviu Narcis Matieş – vicar la parohia Sf. Cruce; alţi preoţi din Kenya şi Italia.
Sololo este un oraş relativ tânăr, format după 1920, aflat în nord-estul Kenyei. Iniţial un loc de păşunat, s-a dezvoltat încet-încet, după ce autorităţile coloniale au stabilit aici un punct de control al frontierei cu Etiopia. La dezvoltarea zonei, Misiunea catolică a avut un rol primordial, prin şcoală, spital şi biserică. Misiunea a început după 1965, când Episcopul Carlo Maria Cavallera – pe atunci Episcop al nou-înfiinţatei Dieceze de Marsabit – a cerut şi obţinut de la autorităţi un teren pentru misiune.
Începută într-un cort, în care locuia Episcopul însuşi, activitatea pastorală a misionarilor Consolatei şi mai apoi a celor combonieni a fost rodnică, astăzi Dieceza numărând 10 parohii, printre care şi Misiunea din Sololo. Din 2012, Misiunea este condusă de doi preoţi ai Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Pr. Cristian Pişta este misionar în Kenya din 2008. Din 31 ianuarie 2012, pr. Cristian este paroh al Misiunii din Sololo, în zona de nord a Kenyei. În Misiunea aflată la circa 180 km de Marsabit şi 80 km de Moyale (oraş la graniţa cu Etiopia), pr. Cristian Pişta este ajutat de pr. Aurelian Herciu.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 782, Ultimul acces: 2026-10-03 08:51:22