Reacţii după atacul de la Manchester[2017-05-23]Un nou atac revendicat de ISIS23.05.2017, Manchester (Catholica) - După ceea ce pare a fi fost un atac terorist, ce a ucis 22 de persoane, majoritatea tineri, luni, la finalul unui concert din Manchester, Episcopul John Arnold a condamnat actul, afirmând că nu există justificare pentru astfel de violenţe. „Cetăţenii Manchesterului şi membrii comunităţii catolice sunt uniţi în a condamna atacul asupra mulţimilor de la Manchester Arena. Un astfel de atac nu poate avea justificare”, a spus prelatul într-o declaraţie din 23 mai. De asemenea a mulţumit serviciilor de urgenţă „pentru răspunsul prompt care a salvat vieţi. Ne unim în rugăciune pentru cei care au murit şi pentru răniţi şi familiile lor şi pentru toţi cei afectaţi de tragedie.” Episcopul a subliniat că „trebuie să ne angajăm cu toţii să muncim împreună, să ajutăm victimele şi familiile lor şi să construim şi să consolidăm solidaritatea noastră comunitară”. Episcopul Arnold, care conduce Dieceza de la Salford, ce include şi Manchesterul, a făcut declaraţia sa ca răspuns la un atac ce a avut loc la Manchester Arena luni seara, la sfârşitul unui concert al artistei Ariana Grande, populară printre adolescenţi. O bombă a explodat în foaierul stadionului pe 22 mai, în jurul orei 22:30, ora locală, când participanţii la concert începuseră să plece. Cel puţin 22 au murit, inclusiv copii, iar aproape 60 sunt răniţi, potrivit rapoartelor. Atacantul a fost ucis şi el în explozie, spune poliţia. Se crede că purta un dispozitiv exploziv improvizat, pe care l-a detonat, potrivit lui Ian Hopkins, şeful poliţiei din Manchester. ISIS şi-a asumat responsabilitatea pentru atac, deşi autorităţile încă nu au confirmat nici o legătură concretă între atacator şi grupul terorist. Într-o telegramă din 23 mai adresată victimelor şi semnată de secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, Papa Francisc spune că este „profund întristat să afle despre rănirea şi pierderea tragică de vieţi în urma atacului barbar din Manchester”. Papa şi-a exprimat „solidaritate din inimă cu toţi cei afectaţi de acest act de violenţă fără sens” şi a lăudat „eforturile extraordinare” ale celor care au răspuns situaţiei de urgenţă, oferindu-şi rugăciunile pentru răniţi şi pentru cei care au murit. „Cu gândul în mod deosebit la acei copii şi tineri care şi-au pierdut viaţa şi la familiile lor îndurerate”, Papa a invocat binecuvântările lui Dumnezeu „de pace, vindecare şi putere asupra naţiunii”. Cardinalul Vincent Nichols, Arhiepiscop de Westminster, a trimis o scrisoare Episcopului Arnold în 23 mai, în care şi-a exprimat condoleanţele pentru atac. „Cu multă durere am ascultat rapoartele presei despre atrocităţile din noaptea trecută, din Manchester”, a spus el. „Fie ca Dumnezeu să primească în prezenţa Lui milostivă pe toţi cei care au murit. Fie ca Dumnezeu să întoarcă inimile tuturor celor care comit răul la o înţelegere adevărată a dorinţei şi intenţiei Sale pentru omenire. Vă asigur pe Dvs, şi pe toţi cei pe care îi slujiţi, de rugăciunile şi condoleanţe fraţilor Episcopi din Anglia şi Ţara Galilor”, a spus el, adăugând că „şi noi plângem aceste pierderi de vieţi. Ne rugăm pentru odihnă veşnică a tuturor celor care au murit”. Dieceza de la Salford a anunţat că Episcopul Arnold va celebra o Liturghie specială pentru victime, 23 mai, la ora 12:30, la biserica Sf. Maria, care este biserica catolică principală din Manchester. O altă Liturghie va avea loc la Catedrala Salford, la ora locală. Într-o declaraţie din 23 mai, imediat după o întâlnire a comisiei de urgenţe a guvernului, Cobra, prim-ministrul britanic Theresa May a numit evenimentul „un atac terorist dur” care vizează „unii dintre cei mai tineri oameni din societatea noastră, cu un calcul rece”. „Gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de victimele, familiile şi prietenii tuturor celor afectaţi”, a spus ea, menţionând că atacul este „printre cele mai grave incidente teroriste pe care le-am avut vreodată în Regatul Unit”. „Toate actele de terorism sunt atacuri laşe împotriva unor oameni nevinovaţi”, a continuat May, dar a declarat că atacul de luni se evidenţiază „pentru laşitatea lui îngrozitoare, deznădăjduită, vizând în mod deliberat copii şi tineri nevinovaţi, fără apărare, care ar fi trebuit să se bucure de una dintre cele mai memorabile nopţi din viaţa lor”. Deşi călătoreşte acum în străinătate, preşedintele american Donald Trump a declarat, marţi, în cadrul unei audienţe comune cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, că „ideologia perfidă” a terorismului „trebuie să fie eliminată”. „Transmit condoleanţele cele mai profunde celor care au fost răniţi în acest atac terorist, cât şi celor mulţi ucişi şi familiilor victimelor. Atâţia tineri frumoşi şi nevinovaţi, care trăiau şi se bucurau de viaţa lor, au fost ucişi de aceşti rataţi răi în viaţă”, a adăugat el. „Nu îi voi numi monştri, pentru că ar dori acest termen, ar crede că este un nume grozav; îi voi numi, de acum înainte, rataţi, pentru că aşa sunt ei.” Atacul este cel mai grav pe care Marea Britanie l-a văzut de când un atac cu bombe la reţeaua de transport din Londra, pe 7 iulie 2005, a ucis 52 de persoane. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 661, Ultimul acces: 2026-09-30 12:05:25
|
Timp total: 0.03s...
[]:1