Mediaş | Numeroşi credincioşi au participat la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Laurenţiu[2017-05-22]de Andrei PauNumeroşi credincioşi au participat duminică, 21 mai 2017, la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu în Catedrala Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Mediaş. Din sobor au făcut parte protopopul de Mediaş şi parohul bisericii, Ovidiu Găban, notează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului. În cadrul slujbei, diaconul Florin Nicolae Bălăşcuţă a fost hirotonit preot pentru Parohia Apoldu de Jos, judeţul Sibiu. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Achim Sărăşan de la catedrala medieşeană, care a prezentat viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. La final, Mitropolitul Ardealului a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat înţelesul duhovnicesc al evangheliei citite în Duminica a 6-a după Rusalii. Mântuitorul a făcut tină şi i-a uns ochii orbului. A făcut o intervenţie asemenea celei pe care Dumnezeu a făcut-o la crearea omului, pentru că pe celelalte făpturi le-a creat Dumnezeu prin cuvânt, însă pe om l-a făcut cu mâna Sa, după Chipul Său, oferindu-i şansa să ajungă la Asemănarea Sa, a spus Înaltpreasfinţia Sa. În aceeaşi zi, ierarhul a vizitat Parohia Motiş, Protopopiatul Mediaş, judeţul Sibiu, unde a oficiat o slujbă de mulţumire şi a sfinţit Capela Adormirea Maicii Domnului amenajată la demisolul bisericii parohiale. Părintele Mitropolit i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi şi a oferit un act de cinstire preotului paroh, Lucian Puşcă, Consiliului şi Adunării parohiale, Primăriei Valea Viilor şi binefăcătorilor lăcaşului de cult. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2225, Ultimul acces: 2026-10-02 20:51:04
|
Timp total: 0.03s...
[]:1