Hramul bisericii Parohiei „Sfinţii Împăraţi” din Focşani. IPS Ciprian a hirotonit un nou preot[2017-05-22]de Iulian DumitrascuSingurul locaş de cult din Focşani aflat sub ocrotirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi-a sărbătorit duminică, 21 mai 2017, hramul. Numeroşi credincioşi focşăneni au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. În continuare, s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii, slujitorii şi binefăcătorii sfântului locaş, trecuţi la cele veşnice. Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei a dat răspunsurile la strană, ne-a transmis Dragoş Olteanu, Consilier mass-media. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit în treapta de preot pe arhidiaconul Sorin-Nicolae Posea, pe seama Parohiei Cochirleanca I, Protoieria Râmnicu Sărat. La final, ierarhul a rostit un cuvânt în care a explicat înţelesurile duhovniceşti ale Evangheliei Duminicii a 6-a după Paşti care ne-a relatat minunea vindecării orbului din naştere. Potrivit Înaltpreasfinţiei Sale, Mântuitorul Iisus Hristos l-a vindecat pe acest orb, pentru a arăta ucenicilor şi celor din preajma Lui că El este «Lumina lumii» (Ioan 9, 5). Totodată, chiriarhul locului a vorbit despre viaţa deosebită a Sfinţilor Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena, adresând urări de sănătate şi pace sufletească tuturor celor ce le poartă numele. Biserica Parohiei Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Focşani a fost ctitorită în anul 1815 de marele serdar Costache Robescu şi soţia sa, Măriuţa. În perioada 1899-1948, a servit drept capelă militară pentru Garnizoana Focşani, după care a redevenit biserică de mir. Cutremurele din anii 1948 şi 1977 au afectat grav locaşul de rugăciune care a trecut printr-un amplu proces de restaurare şi înfrumuseţare, fiind resfinţit în data de 26 octombrie 2014 de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian. În prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul Daniel Alban, secretarul Protoieriei Focşani I, ajutat de părintele arhidiacon Adrian Papuc, secretarul Protoieriei Focşani II. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1639, Ultimul acces: 2026-10-01 06:22:07
|
Timp total: 0.03s...
[]:1