Sfinţii Putneni – rugători smeriţi şi luptători curajoşi pentru credinţă şi neam

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Sfinţii Putneni – rugători smeriţi şi luptători curajoşi pentru credinţă şi neam

[2017-05-14]

de Gheorghe Anghel

Mănăstirea Putna - Canonizarea sfinţilor putneni 2017 (8)
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la Mănăstirea Putna, în ziua de duminică, 14 mai 2017, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, şi a Sfinţilor Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei:
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 6 – 7 iunie 2016, a aprobat canonizarea ca sfânt a mitropolitului Iacob Putneanul al Moldovei, ierarh cu viaţă curată şi sfântă, apărător al dreptei credinţe, evlavios şi înţelept, bun dascăl şi părinte duhovnicesc, mare ctitor şi păstor neobosit al obştii creştine, foarte atent la problemele sociale şi economice din timpul său. În aceeaşi şedinţă de lucru a fost aprobată canonizarea ca sfinţi şi a trei dintre ucenicii mitropolitului Iacob Putneanul al Moldovei, şi anume Cuvioşii Părinţi de la Mănăstirea Sihăstria Putnei: Sila, Paisie şi Natan, monahi nevoitori, statornici în dreapta credinţă şi în viaţa sihăstrească, fiind pilde rugăciune fierbinte, de smerenie, de înfrânare, de milostivire şi de înţeleaptă povăţuire duhovnicească.
Mitropolitul Iacob Putneanul s-a născut la data de 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. A fost crescut în duhul adevăratei evlavii, iar la vârsta de numai 12 ani a intrat în viaţa monahală. S-a format duhovniceşte în obştea Mănăstirii Putna şi a Sihăstriei Putnei, fiind ucenic al mitropolitului Antonie al Moldovei (1730-1740). Pentru „înţelepciunea de bătrân” şi viaţă sa aleasă, a fost hirotonit preot la vârsta de 17 ani, apoi a fost ales egumen al Mănăstirii Putna la vârsta de 25 de ani. În anul 1745 a fost ales episcop de Rădăuţi, unde a tipărit un Liturghier slavo-român şi a înfiinţat o şcoală pentru învăţarea limbilor slavonă, greacă şi română. După doar cinci ani, în 1750, a fost ales în scaunul de mitropolit al Moldovei, la Iaşi. Între 1750 şi 1760 a desfăşurat, ca mitropolit, o intensă activitate pastorală şi socială, promovând tiparul românesc şi veghind la traducerea de cărţi folositoare de suflet. A înfiinţat o tipografie, unde în 10 ani a tipărit 15 cărţi de slujbă şi învăţătură în limba română, de mare folos în bisericile şi mănăstirile din toate ţinuturile locuite de români.
Pentru românii din Transilvania, ameninţaţi să renunţe la credinţa lor strămoşească, Mitropolitul Moldovei a tipărit cărţi spre apărarea dreptei credinţe, a hirotonit preoţi şi a trimis antimise în parohiile din Maramureş şi ţinutul Clujului unde nu era episcop.
Îndurerat pentru neştiinţa de carte a păstoriţii săi, deoarece, după cum spunea, „din creşterea copiilor, ca dintr-o rădăcină bună sau rea, toată viaţa curge”, a înfiinţat şcoli şi a tipărit cărţi de învăţătură şi de slujbă, dând la lumină primul Abecedar românesc (Bucvar) din Moldova şi a înfiinţat, pentru copiii satului Putna, prima şcoală elementară rurală din Moldova. A dispus traducerea Vieţilor sfinţilor, reuşind traducerea primelor 6 din cele 12 volume.
Pe lângă purtarea de grijă faţă de Mănăstirea Putna şi aşezămintele ei, mitropolitul Iacob Putneanul a ajutat şi alte mănăstiri şi biserici: Mănăstirea Doljeşti, biserica Sfântul Dumitru din Suceava, Catedrala episcopală din Suceava şi Catedrala mitropolitană din Iaşi, Mănăstirea şi spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, precum şi alte lăcaşuri sfinte.
În vremea domniilor fanariote, a intervenit, împreună cu ceilalţi ierarhi ai ţării, pentru eliminarea unor forme de asuprire socială (desfiinţarea veciniei în 1749) şi a unor biruri împovărătoare (desfiinţarea vădrăritului în 1756), dar mai ales a văcăritului (în 1757), legând cu blestem pe domnii ţării să nu revină asupra acestora.
Ca un făcător de pace şi ocrotitor al poporului, mitropolitul Iacob Putneanul a cerut hanului tătarilor, în anul 1758, să înceteze prădarea Moldovei, iar în anul următor a potolit o răscoală a poporului, solicitând domnitorului să îndeplinească unele cerinţe ale mulţimii, pentru pacificarea ţării. A mustrat adesea pe unii conducători nedrepţi ai vremii sale, din pricina cărora, în cele din urmă, a hotărât să renunţe la scaunul mitropolitan, în anul 1760, refuzând să accepte impunerea din nou a dărilor împovărătoare pentru popor.
Locuind ultima parte a vieţii la Mănăstirea Putna, Sfântul Iacob Putneanul a continuat actele de ctitorire începute în perioada cât a fost mitropolit în scaun, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei, întărind-o duhovniceşte şi material. Astfel, mănăstirea a devenit unul dintre stâlpii Ortodoxiei româneşti în vremurile grele care aveau să vină odată cu ocuparea Bucovinei de către armatele Imperiului Habsburgic, în anul 1774 şi recunoaşterea acestei stări de fapt de către Imperiul Otoman şi Imperiul Ţarist în anul 1775.
Retragerea la Mănăstirea Putna i-a fost prilej mitropolitului Iacob Putneanul de adâncire în rugăciunea curăţitoare şi luminătoare de suflet. În acest sens, el spunea că „dumnezeiasca rugăciune, aducând lumina lui Hristos în sufletele noastre şi risipind dintru dânsul negura ce-l vatămă pe el, îl face mai apoi cu mult mai luminat decât soarele, căci aievea ştiut este că cel ce vorbeşte cu Dumnezeu este mai sus de moarte şi de stricăciune”.
Simţindu-şi sfârşitul aproape, după Sfintele Paşti din anul 1778, a mers la Schitul Sihăstria Putnei şi a primit tunderea în marea schimă prin mâna duhovnicului său, Sfântul Cuvios Natan, luând numele de Eftimie. După patru zile, în 15 mai 1778, a trecut cu pace la Hristos Domnul. A fost înmormântat în pridvorul bisericii mari a Mănăstirii Putna, fiind nou ctitor al ei.
Purtându-şi cu hărnicie şi cu vrednicie crucea slujirii arhiereşti, iar cu blândeţe şi smerenie crucea de a fi prigonit pentru dreptate, jertfindu-se pe sine pentru poporul încredinţat lui spre păstorire, Sfântul Iacob Putneanul şi-a închinat întreaga viaţă slujirii Bisericii, luminării poporului, prin şcoală şi tipar, apărării celor nedreptăţiţi şi povăţuirii sufletelor spre mântuire, rămânând în amintirea poporului credincios drept „păstorul celor săraci şi smeriţi, care a dus o viaţă de Sfânt”.
Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan s-au nevoit în veacul al 18-lea în Schitul Sihăstria Putnei, loc de aspră nevoinţă sau asceză şi de linişte în care se retrăgeau monahii iubitori de mai multă rugăciune şi nevoinţă duhovnicească.
Cuviosul Sila s-a născut în anul 1697, în ţinutul Botoşanilor, din părinţi ortodocşi, Ion şi Ioana. A intrat ca frate începător la Schitul Orăşeni (com. Cristeşti, jud. Botoşani), fiind foarte tânăr, de unde, în anul 1714, la vârsta de 17 ani, a mers la Schitul Sihăstria Putnei, unde a fost primit şi apoi călugărit de stareţul Teodosie. După trecerea acestuia la cele veşnice, stareţul Dosoftei, noul părinte duhovnicesc al schitului, a rânduit să fie hirotonit diacon şi preot, iar la scurt timp să fie tuns în schima mare. Ca ucenic şi ajutor al stareţului Dosoftei, ieroschimonahul Sila a purtat grijă timp de peste 30 de ani de toate cele necesare obştii, ostenindu-se, în acelaşi timp, la slujbele bisericii şi la împlinirea pravilei de chilie. În toamna anului 1753, după ce a trecut la Domnul stareţul Dosoftei, Cuviosul Sila a fost numit stareţ de către mitropolitul Iacob Putneanul al Moldovei. Ca părinte duhovnicesc al obştii, a înnoit viaţa duhovnicească a Schitului Sihăstria Putnei, iar ca bun chivernisitor, cu binecuvântarea mitropolitului Iacob Putneanul, a zidit o biserică nouă de piatră, cu hramul Buna-Vestire, pe care a împodobit-o cu toate cele necesare, precum şi o nouă trapeză şi chilii. Ajuns cunoscut duhovnic şi povăţuitor de suflete, Cuviosul Sila a fost preţuit atât de credincioşii simpli, cât şi de domnitorii Moldovei – Constantin Cehan Racoviţă şi Grigorie Calimachi –, precum şi de înalţi dregători, arhierei şi egumeni, pe toţi povăţuindu-i cu înţelepciune pe calea mântuirii. Sub îndrumarea sfântului stareţ Sila, monahii din Schitul Sihăstria Putnei se ocupau de caligrafierea manuscriselor ce cuprindeau sfinte slujbe şi importante scrieri ale Sfinţilor Părinţi. Cuviosul Sila şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în multe lipsuri şi încercări, ca urmare a ocupării Bucovinei de către armatele Imperiului Habsburgic, în anul 1774, şi a restricţiilor impuse de noua stăpânire. Schitul Sihăstria Putnei nu avea cele necesare hranei monahilor şi era nevoit să împrumute bani şi alimente. Cunoscându-şi apropiatul sfârşit pământesc, Cuviosul Sila a pus stareţ al Schitului Sihăstriei Putnei pe Cuviosul Natan (în 1781), apoi şi-a cerut iertare de la toţi. La 23 aprilie 1783, după ce se nevoise aproape 70 de ani la Schitul Sihăstria Putnei, Cuviosul ieroschimonah Sila şi-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului, pe Care L-a iubit şi slujit întreaga sa viaţă.
Cuviosul Paisie s-a născut în anul 1701 şi a intrat de tânăr în viaţa monahală. Pentru vrednicia sa a fost hirotonit diacon, apoi preot, şi a ajuns egumen la Mănăstirea Sfântul Ilie de lângă Suceava, de unde a trecut apoi la Mănăstirea Râşca. După o vreme a venit la Schitul Sihăstria Putnei, vieţuind întru adâncă smerenie. El nu a fost niciodată stareţ al Schitului Sihăstria Putnei, dar era un rugător fierbinte, sprijinind în credinţa ortodoxă pe mulţi, mai ales în vremea stăpânirii străine. De asemenea, el primise de la Dumnezeu darul înainte-vederii, care, adăugându-se altor virtuţi ale sale, l-a făcut să fie cinstit de către toţi ca un mare părinte duhovnicesc. Împreună cu stareţii Sila şi Natan, Cuviosul Paisie a fost martor al greutăţilor din anii de stăpânire străină, dar s-a dovedit un nevoitor plin de râvnă. A trecut cu pace la cele veşnice în data de 16 decembrie 1784.
Cuviosul Natan s-a născut în anul 1717, fiind originar din Paşcani. A fost mai întâi vieţuitor şi eclesiarh la Mănăstirea Putna, unde a fost hirotonit diacon, apoi preot. Dornic de mai multă rugăciune şi linişte, s-a retras la Schitul Sihăstria Putnei, unde a primit schima mare cu numele Natan. Cuviosul Natan a fost un duhovnic foarte înţelept, fiindu-i părinte duhovnicesc şi marelui mitropolit Iacob Putneanul. Totodată, vieţuitorii din sihăstrie, împreună-nevoitori cu el, dar şi credincioşii închinători îl cinsteau ca pe un adevărat părinte şi păstrător al bunelor rânduieli ortodoxe. De asemenea, el a lucrat mult la caligrafierea de manuscrise şi la alcătuirea pomelnicelor ctitoriceşti. În anul 1781 a fost rânduit stareţ al Schitului Sihăstria Putnei de către Cuviosul Sila, înainte cu aproape doi ani de trecerea acestuia la cele veşnice. Deşi înaintat în vârstă, ieroschimonahul Natan a continuat cu multă râvnă şi jertfelnicie lucrarea duhovnicească a înaintaşului său, Cuviosul Sila, călăuzind obştea încredinţată lui spre păstorire timp de trei ani şi jumătate, deşi lipsurile şi greutăţile erau tot mai mari din pricina ocupaţiei străine. La capătul unei vieţi închinate lui Dumnezeu, în sărăcie materială, dar curăţie spirituală, după ce a purtat cu multă răbdare şi necontenită rugăciune povara grea a bolilor, Cuviosul ieroschimonah Natan s-a mutat la Domnul, a doua zi după sărbătoarea Naşterii Mântuitorului Hristos, în data de 26 decembrie 1784.
La scurt timp după trecerea la cele veşnice a celor trei Sfinţi Cuvioşi ieroschimonahi Sila, Paisie şi Natan, Schitul Sihăstria Putnei a rămas pustiu din pricina vitregiei vremurilor. După mai bine de 200 de ani, la începutul Postului Mare din anul 1990, un monah putnean, retras pe locul fostului Schit Sihăstria Putnei, a văzut o lumină cerească deasupra pronaosului vechii biserici ruinate, lumină care a înconjurat biserica, apoi s-a făcut nevăzută. La puţin timp după aceasta, în ziua de 24 aprilie 1990, când s-a început refacerea Schitului Sihăstria Putnei, în pronaosul vechii biserici au fost descoperite mormintele celor trei Cuvioşi: Sila, Paisie şi Natan, în care se aflau osemintele lor, galbene ca ceara şi răspândind bună-mireasmă. În anii următori s-au săvârşit numeroase vindecări minunate la racla cu moaştele Cuvioşilor.
Aşadar, astăzi, cinstim în mod solemn pe Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, împreună cu ucenicii săi, Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan. Pomenirea Sfântului Iacob Putneanul se va săvârşi în fiecare an, în ziua de 15 mai, data când a trecut la cele veşnice, iar pomenirea Cuvioşilor Sila, Paisie şi Natan, ucenicii săi, se săvârşeşte în ziua următoare, 16 mai, pentru a fi cinstiţi îndată după părintele lor duhovnicesc.
Cei patru sfinţi putneni, a căror canonizare a fost proclamată solemn în această zi binecuvântată de Dumnezeu, 14 mai 2017, se adaugă celor peste o sută de sfinţi străromâni şi români din calendarul Bisericii Ortodoxe Române, astfel încât nu există nicio lună în calendarul Bisericii noastre în care să nu fie pomenit cel puţin un sfânt român. Prin numeroşii sfinţi români, canonizaţi în diferite etape (1950-1955, 1992, 2005, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011 şi 2016), poporul român înţelege şi se bucură că are mulţi mijlocitori sau rugători pentru el în faţa Preasfintei Treimi, care-l ajută să-şi păstreze credinţa creştină ortodoxă, ca fiind temelia mântuirii sale, să o transmită generaţiilor tinere, să cultive sfinţenia vieţii şi faptele iubirii milostive. De aceea, ca români, trebuie să mulţumim lui Dumnezeu totdeauna pentru darurile Duhului Sfânt revărsate în sfinţii din poporul român, daruri pe care, însă, ei le-au cultivat prin credinţă, nevoinţă şi suferinţă, prin rugăciune şi fapte ale iubirii smerite şi milostive.
Sfinţii rugători din ceruri, din toate timpurile şi locurile, dar mai ales sfinţii din neamul nostru, ne-au ajutat să trecem prin marea şi dureroasa încercare de fidelitate sau credincioşie faţă de Hristos, şi anume prigoana regimului comunist. Însă, după multe suferinţe şi umiliri, cu ajutorul Preasfintei Treimi, al Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor, majoritatea poporului român a rămas credincioasă lui Hristos. Când, în anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la iniţiativa, cu stăruinţa şi înţelepciunea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, a canonizat mai mulţi sfinţi (proclamaţi solemn în 1955), atunci, de fapt, se pregătea tainic poporul român pentru o luptă duhovnicească dureroasă, lupta din anii grei ai persecuţiei comuniste împotriva credinţei în Dumnezeu. În acele vremuri ostile Bisericii şi religiei în general foarte mulţi ortodocşi români au mărturisit credinţa lor în Hristos Cel răstignit şi înviat cu preţul pierderii libertăţii, sau chiar a vieţii lor. Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca fiind şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. În rândurile acestor mărturisitori şi apărători ai credinţei din timpul regimului comunist, alături de Patriarhul Justinian, se aflau numeroşi ierarhi, profesori de teologie, studenţi, monahi, intelectuali creştini, dar mai ales cei peste 1.800 de preoţi ortodocşi români care au fost arestaţi şi anchetaţi, judecaţi formal şi aruncaţi în închisori, trimişi să lucreze la canalul Dunăre – Marea Neagră, unde mulţi dintre ei au pătimit mult şi au murit în condiţii de mare suferinţă.
Mulţimea mărturisitorilor şi a martirilor credinţei din timpul regimului comunist ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare a fost suferinţa lor pentru a păstra dreapta credinţă vie şi demnitatea poporului român creştin, în vreme de teroare şi prigoană.
După anul 1990, vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist, ucenic al Patriarhului Justinian, s-a gândit că avem nevoie în continuare să pomenim pe cei care sunt cinstiţi de Dumnezeu cu darul sfinţeniei mântuitoare şi luminătoare. Astfel, în anul 1992 au fost trecuţi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române mai mulţi sfinţi din toată ţara, dar mai ales de aici, din Moldova, ca de pildă: Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, Sfântul Cuvios Ioan de la Neamţ – Hozevitul, Sfânta Teodora de la Sihla, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi şi Sfântul Cuvios Daniil Sihastru, duhovnicul marelui Voievod Ştefan cel Mare. Au urmat apoi alte canonizări de sfinţi români, încât, în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei avem ca sfinţi noi trecuţi în calendar, din anul 1992 până în prezent, 22 de sfinţi, dintre care 18 canonizaţi înainte de anul 2016, la care se adaugă acum cei patru sfinţi putneni canonizaţi în 6-7 iunie 2016 şi proclamţi azi, 14 mai 2017, la Sfânta Mănăstire Putna.
Însă această canonizare de noi sfinţi în aceste vremuri nu este întâmplătoare, deoarece există în timpul de faţă noi încercări privind păstrarea credinţei ortodoxe şi a unităţii Bisericii. Mai precis, astăzi avem mare nevoie de rugăciunile sfinţilor, deoarece ne aflăm într-un război spiritual nevăzut care se numeşte secularizare, adică organizarea vieţii omului şi a societăţii ca şi când Dumnezeu nu ar exista. Timpul acesta de secularizare ca sărăcire şi uscăciune sufletească sau lipsă de iubire smerită şi milostivă ne determină să cerem ajutorul mai multor sfinţi rugători pentru noi. De ce? Pentru că lupta cu duhurile rele care caută să-l îndepărteze pe om de Hristos nu se poate duce numai prin voinţă individuală sau printr-o încredere exclusivă a omului în propriile forţe, ci totdeauna biruinţa duhovnicească se dobândeşte în primul rând cu ajutorul Duhului Sfânt şi al sfinţilor lui Dumnezeu, învăţători şi rugători pentru noi.
Ca iubirea noastră să se încălzească şi să sporească, avem nevoie şi de rugăciunea altora pentru noi şi mai ales de rugăciunile sfinţilor. Uneori ne rugăm mai mult, alteori mai puţin, uneori ne rugăm mai atent, alteori ne rugăm mai superficial. De aceea, Sfântul Marcu Ascetul ne învaţă aşa: „Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca, atunci când Îl vei uita, Domnul să-Şi aducă aminte de tine”(Despre legea duhovnicească, 25). Deci, iată, de ce avem nevoie de mulţi rugători, mai ales în vreme de slăbire a credinţei!
Să-i rugăm pe sfinţii putneni, pe toţi sfinţii neamului românesc şi pe toţi sfinţii Bisericii Ortodoxe Universale, să lumineze, să încălzească şi să întărească sufletul nostru cu rugăciunile lor, pentru a merge pe calea mântuirii, care este unirea omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al fericirii veşnice!
Mulţumim distinşilor ierarhi care au răspuns invitaţiei Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor de a fi prezenţi astăzi aici, la Mănăstirea Putna, la proclamarea ca sfânt a unui mare ierarh, Mitropolitul Iacob Putneanul al Moldovei şi a celor trei ucenici ai săi, Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan.
Mulţumim cuvioşilor părinţi şi cuvioaselor maici de la mănăstiri, care astăzi au venit aici, ca să arate bucuria lor pentru canonizarea şi proclamarea celor patru sfinţi putneni.
Mulţumim preoţilor de la parohii prezenţi aici, dar şi celor care, în iubire faţă de Hristos şi în ascultare faţă de Biserică, păstoresc pe credincioşi pe calea mântuirii.
Mulţumim Părintelui Stareţ Melchisedec al Mănăstirii Putna, Părintelui Stareţ Nectarie al Mănăstirii Sihăstria Putnei şi tuturor părinţilor de la aceste două sfinte mănăstiri, dar şi tuturor sponsorilor şi donatorilor care au contribuit la organizarea acestui mare eveniment al proclamării canonizării celor patru sfinţi putneni. Mulţumim autorităţilor prezente şi dumneavoastră tuturor, iubiţi credincioşi şi credincioase, care v-aţi rugat astăzi împreună cu noi.
Cu mulţumire sfântă, să ne bucurăm pururea de binecuvântarea lui Dumnezeu şi de rugăciunile sfinţilor, spre slava Preasfintei Treimi şi binele Bisericii lui Hristos. Amin!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 6281, Ultimul acces: 2026-10-03 18:45:01

Timp total: 0.04s...

[]:1