Academia Petru Tocănel: Fericiţi cei care văd partea bună în toate[2017-04-28]Academia Petru Tocănel28.04.2017, Roman (Catholica) - „Fericiţi cei blânzi căci ei vor moşteni pământul” (Matei 5,5) a fost tema dezbătută la conferinţa din data de 27 aprilie 2017, din cadrul Academiei „Petru Tocănel”. A fost o conferinţă ce a avut la bază discuţia despre virtutea blândeţii ca şi componentă necesară a omului în căutarea fericirii. Conferinţa a fost moderată de către pr. dr. Mihai Gal, ce a dat cuvântul în primă instanţă primarului municipiului Roman, Lucian Micu, care a salutat iniţiativa organizării acestor serii de conferinţe şi care consideră că fiecare om este înzestrat cu această calitate şi nu slăbiciune a blândeţii, dar ea trebuie educată în timp, constituind o cale spre bunătate şi fericire, citim în materialul de pe OFMConv.ro. Prima conferinţă a fost susţinută de către prof. Ioan Dămoc, un discurs în a arătat că Isus este modelul blândeţii prin excelenţă, exemplu de posibilitate a deţinerii fericirii prin cultivarea blândeţii. A făcut o trecere în revistă din punct de vedere psihologic, sociologic şi pedagogic a acestei virtuţi, arătând că fiecare persoană este diferită, având trăsături temperamentale, caracter şi personalitate proprie, în care blândeţea se regăseşte în mod diferit; că suntem blânzi în raport cu ceilalţi şi că Dumnezeu ne-a creat fericiţi, o fericire care merită să o trăim împreună; că o şcoală bună este formată din profesori şi elevi buni. Prof. Ioan Dămoc a dat exemple din viaţa diferiţilor autori români şi a recitat în încheierea conferinţei poezia „Lapsus” de Marin Sorescu. A urmat o mărturie: Marzia Tiberti, în urma experienţelor trăite a inundaţiilor din 2008 din satul Buruieneşti, a experimentat o răsturnare a modului ei de viaţă, înţelegând că Dumnezeu ne iubeşte printr-un zâmbet, o îmbrăţişare, o mână întinsă ce ne sunt oferite şi în acelaşi mod suntem chemaţi şi noi să oferim fericirea. Înţelegând acest lucru, a reuşit să construiască un centru social „Don Bosco”, avându-l ca patron pe pr. Petru Ciocan de fericită amintire, acest centru oferind posibilitatea fiecărui copil de a avea acces la educaţie şi o viaţă mai bună. Acţionând cu blândeţe poţi vedea ochi trişti ce se transformă în ochi fericiţi, schimbând viaţa multor persoane, deoarece cu toţii merităm să fim tot mai fericiţi pe zi ce trece. Asociaţia Culturală „Gong” a prezentat un moment artistic – un recital de poezie religioasă care a reamintit misterul răscumpărării noastre, Învierea lui Cristos. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 708, Ultimul acces: 2026-10-04 16:03:26
|
Timp total: 0.04s...
[]:1