IPS Irineu: Să luăm exemplul femeilor mironosiţe şi să arătăm preţuire celor mai înainte adormiţi părinţi şi fraţi ai noştri[2017-05-01]de Andrei PauÎn duminica a treia după Paşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Învierea Domnului din localitatea Baia de Arieş. În cuvântul rostit, Arhiepiscopul Alba Iuliei a îndemnat pe credincioşi să urmeze exemplului de preţuire faţă de cei trecuţi la Domnul oferit de Femeile Mironosiţe, notează site-ul oficial al Eparhiei. Să urmăm pilda femeilor mironosiţe, arătând preţuire celor mai înainte adormiţi, părinţi, fraţi şi prieteni ai noştri. Putem face acest lucru rugându-ne pentru ei, pomenindu-i la Sfânta Liturghie, făcând milostenii pentru sufletul lor şi îngrijindu-le mormintele, a spus Înaltpreasfinţia Sa. După Sfânta Liturghie, Părintele Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba de binecuvântare a casei parohiale. Lucrările au fost efectuate sub coordonarea părintelui paroh Ştefan Cordea şi a părintelui Radu Culda, protopop al Protopopiatului Câmpeni. La final, părintele arhiepiscop a vizitat Aşezământul social Sfânta Varvara, compus din: Casă de tip familial, Centru educaţional şi Serviciu socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2153, Ultimul acces: 2026-10-03 08:31:40
|
Timp total: 0.03s...
[]:1