„Urma paşilor Tăi…” – Un nou spectacol de teatru creştin oferit credincioşilor buzoieni[2017-04-27]de Iulian DumitrascuÎn Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei continuă seria proiectelor şi evenimentelor din anii precedenţi. Programul eparhial pentru tineret de anul acesta este intitulat Vade mecum, juvenis!. În acest context, Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul al Eparhiei a organizat miercuri, 26 aprilie 2017, la Teatrul George Ciprian din Buzău, spectacolul de teatru Urma paşilor Tăi… Piesa este inspirată de jurnalul de călătorie al Olgăi Greceanu, una dintre cele mai fascinante personalităţi ale României interbelice. La eveniment a participat şi IPS Ciprian alături de un public numeros format din tineri şi alţi iubitori ai actului cultural-artistic, după cum ne-a transmis Dragoş Olteanu. În deschidere, Pr. Cons. Cristian-Marius Dima a precizat că reprezentaţia are loc în săptămâna premergătoare duminicii închinate de Biserica Ortodoxă femeilor mironosiţe pentru a omagia femeia creştină româncă. Spectacolul s-a bucurat de cronici elogioase în presa de specialitate, iar personalitatea, opera şi spiritualitatea Olgăi Greceanu – renumită scriitoare, cercetătoare, pictoriţă, hermeneut al Sfintelor Scripturi şi prima femeie care a primit binecuvântare de la Patriarhia Română pentru a ţine conferinţe în biserici – inspiră şi astăzi tinerii şi femeile creştin-ortodoxe din România, a spus Părintele Dima. Din distribuţie au făcut parte actorii: Vitalie Bantaş, Amalia Ciolan, Afrodita Androne, Ana Maria Bercu, Liliana Pană, Maria Radu şi Eliza Bercu-Bodeanu care şi-au evidenţiat talentul interpretativ, dar mai cu seamă şi-au expus trăirile autentice. Spectacolul Urma paşilor Tăi… îl aduce în prim-plan pe omul frământat şi zbuciumat, aflat în căutarea adevărului. Protagoniştii vizitează câteva dintre cele mai cunoscute ţinuturi biblice, dobândind treptat convingerea că Dumnezeu există. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 879, Ultimul acces: 2026-10-02 06:05:07
|
Timp total: 0.03s...
[]:1