Festival de pricesne specifice Postului Mare în oraşul bihorean Aleşd[2017-04-06]de Sorin IoniţePeste trei sute de elevi au intonat cântece specifice Postului Mare în cadrul ediţiei a doua a Festivalului La umbra Crucii Tale, care a avut loc miercuri în oraşul Aleşd. Evenimentul din 5 aprilie 2017 s-a desfăşurat în Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie. Festivalul a fost organizat de Episcopia Oradiei în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie şi Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române. Timp de trei ore, grupuri de elevi de toate vârstele îmbrăcaţi în costume populare au interpretat pricesne specifice perioadei liturgice în prezenţa unui auditoriu numeros. Au fost prezente grupuri corale de la unităţile şcolare din împrejurimi şi corul Glasul Credinţei al bisericii gazdă. Pr. Dorel Octavian Rus, Protoiereul Protopopiatului Oradea a rostit la final o prelegere prin care a apreciat activitatea artistică şi a transmis binecuvântarea Chiriarhului Oradiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2154, Ultimul acces: 2026-09-24 16:19:37
|
Timp total: 0.06s...
[]:1