Scrisoarea Papei Francisc pentru cea de-a IX-a Zi Mondială a Familiilor – Dublin, 2018 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Scrisoarea Papei Francisc pentru cea de-a IX-a Zi Mondială a Familiilor – Dublin, 2018

[2017-03-31]
Întâlnirea Mondială a Familiilor 2018
31.03.2017, Vatican (Catholica) - Joi, 30 martie 2017, la Sala de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc conferinţa de presă de prezentare a scrisorii Papei Francisc pentru cea de-a IX-a Întâlnire Mondială a Familiilor, cu tema „Evanghelia familiei: bucurie pentru lume”. Întâlnirea va avea loc la Dublin, în Irlanda, între 21 şi 28 august 2018. În scrisoare, Pontiful aminteşte că la încheierea celei de-a VIII-a Întâlniri Mondiale a Familiilor, desfăşurată la Philadelphia, în septembrie 2015, „am anunţat că următoarea întâlnire a familiilor catolice din întreaga lume se va desfăşura la Dublin”.
Adresată Cardinalului Kevin Farrell, prefect al Departamentului pentru Laici, Familie şi Viaţă, scrisoarea conţine unele indicaţii privind tematica întâlnirii şi abordarea acesteia, Pontiful dorind ca familiile să aibă posibilitatea unei reflecţii aprofundate privind conţinutul exortaţiei apostolice post-sinodale Amoris laetitia. „S-ar putea pune întrebarea: Evanghelia continuă să fie bucurie pentru lume? Şi, o altă întrebare: familia continuă să fie o veste bună pentru lumea de astăzi?”, scrie Pontiful, oferind răspunsul: „Eu răspund convins ‘da’. Şi acest ‘da’ se fondează cu fermitate pe planul lui Dumnezeu”, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
„Iubirea lui Dumnezeu este ‘da’-ul Său spus întregii creaţii şi inimii acesteia, care este omul. Este ‘da’-ul spus de Dumnezeu uniunii dintre bărbat şi femeie, deschisă vieţii şi în slujba acesteia, în toate etapele sale; este ‘da’-ul şi angajarea lui Dumnezeu în favoarea umanităţii deseori rănită, maltratată şi dominată de absenţa iubirii. Prin urmare, familia este ‘da’-ul spus de Dumnezeu care este Iubire. Numai pornind de la iubire, familia poate exprima, răspândi şi regenera iubirea lui Dumnezeu în lume. Fără iubire nu se poate trăi ca fii ai lui Dumnezeu, ca soţi, părinţi şi fraţi.”
„Doresc să subliniez cât este de important ca familiile să se întrebe deseori dacă trăiesc pornind de la iubire, pentru iubire şi în iubire”, scrie Sfântul Părinte în continuarea scrisorii. „Aceasta înseamnă, în mod concret, a se dărui reciproc, a se ierta, a nu pierde răbdarea, a intui necesităţile celuilalt, a se respecta. Cu cât ar fi mai bună viaţa de familie dacă, zilnic, s-ar trăi trei cuvinte simple: ‘Te rog’, ‘Mulţumesc’, ‘Iartă-mă’. Experimentăm zilnic fragilitatea şi slăbiciunea şi de aceea noi toţi, familii şi păstori sufleteşti, avem nevoie de o smerenie reînnoită care să modeleze dorinţa de a ne forma, de a ne educa la a fi educaţi, de a ajuta la a fi ajutaţi, de a însoţi, de a discerne şi de a integra toţi oamenii de bunăvoinţă.”
„Visez la o Biserică în ieşire spre lume”, scrie Pontiful, „nu o biserică autoreferenţială, care trece ţinându-se departe de rănile omului, ci o Biserică milostivă care să vestească Milostivirea ca fiind inima revelaţiei lui Dumnezeu care este Iubire; şi ştim cât de mult sunt familiile creştine locuri ale milostivirii şi mărturisitoare ale milostivirii; după Jubileul extraordinar, vor fi şi mai mult, iar Întâlnirea de la Dublin va putea oferi semne concrete.” Îndemnând toate Bisericile să ţină cont de aceste indicaţii în vederea pregătirii pastorale a următoarei Întâlniri Mondiale, Papa Francisc a adresat, în finalul scrisorii, un gând plin de recunoştinţă Arhidiecezei de Dublin şi întregii naţiuni irlandeze pentru generoasa ospitalitate şi pentru eforturile pe care le presupune găzduirea unui eveniment de o asemenea amploare.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 754, Ultimul acces: 2026-09-29 04:41:43