Administraţia Prezidenţială | Data Unirii Basarabiei cu România a fost declarată zi de sărbătoare naţională[2017-03-28]de Andrei PauPreşedintele României, Klaus Werner Iohannis, a semnat luni, 27 martie 2017, decretul privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 27 martie (Ziua Unirii Basarabiei cu România) ca zi de sărbătoare naţională, informează site-ul oficial al Administraţiei Prezidenţiale. Legea promulgată are o semnificaţie deosebită, aceea de marcare a acestui moment important din istoria României, se arată în comunicatul postat pe site-ul presidency.ro. *** Sfatul Ţării de la Chişinău a hotărât, pe 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu România. Acest act istoric a deschis procesul Marii Uniri, finalizat cu Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, când românii din Transilvania, Banat, Maramureş şi Crişana au decis, la rândul lor, Unirea cu ţara, evenimentul de constituire a statului român modern al cărui centenar îl vom sărbători anul viitor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 815, Ultimul acces: 2026-10-01 05:28:58
|
Timp total: 0.03s...
[]:1