Noul director al Centrului Anglican este Arhiepiscopul Ntahoturi[2017-03-17]Arhiepiscopul Ntahoturi şi Arhiepiscopul Welby17.03.2017, Roma (Catholica) - Noul director al Centrului Anglican din Roma şi reprezentant al Arhiepiscopului de Canterbury la Vatican va fi fostul cap al Bisericii Anglicane din Burundi, Arhiepiscopul Bernard Ntahoturi. În declaraţia de vineri de la Palatul Lambeth se spune că Arhiepiscopul Bernard va prelua funcţia din septembrie, succedându-i actualului director, Arhiepiscopul David Moxon. Născut în 1948, Arhiepiscopul Ntahoturi a crescut într-un mic sat din sudul ţării, fiu al unei familii sărace de fermieri. După studiile făcute la Colegiul din Uganda, a fost hirotonit în 1973, continuându-şi studiile în Anglia, la Universităţile Cambridge şi Oxford. Ulterior s-a întors în Burundi, unde s-a implicat în serviciile civile, devenind şeful echipei preşedintelui Jean-Baptiste Bagaza. Când guvernul a fost răsturnat prin lovitură militară, în 1987, a petrecut patru ani în închisoare. În 1992, Ntahoturi a devenit secretar provincial al Bisericii Anglicane din Burundi, iar după cinci ani a fost consacrat Episcop pentru Dieceza de Matana. În 2005 a devenit Arhiepiscop Primat al Provinciei Bisericii Anglicane din Burundi. Prelatul are o largă experienţă ecumenică, slujind ca membru al Comitetului Central al Consiliului Mondial al Bisericilor din 1998, şi co-moderator al Comitetului permanent pentru colaborare şi consens, care reuneşte reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe, Anglicane şi Reformate. De asemenea a slujit în Comitetul Executiv al ACT (Acţiunea Împreună a Bisericilor) International şi a participat la crearea unei noi alianţe ACT. Este şi un activ promotor al păcii în Burundi şi în zona Marilor Lacuri din Africa. După anunţarea numirii, Arhiepiscopul Ntahoturi a spus că aşteaptă să continue munca predecesorilor săi şi să întărească „acele zone, în special pentru edificarea păcii, unde Biserica Anglicană şi Biserica Catolică pot conlucra pentru o mărturie comună, pentru ca lumea să creadă şi Dumnezeu să fie glorificat”. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 821, Ultimul acces: 2026-09-30 21:46:42
|
Timp total: 0.04s...
[]:1