Precizare privind biserica Manea Brutarul din Bucureşti[2017-03-15]de Gheorghe AnghelPardoseala actuală a bisericii Manea Brutarul din Bucureşti a fost realizată în anul 2000, în mod provizoriu, fără aprobarea Arhiepiscopiei Bucureştilor, în timpul fostului preot paroh Marin Velea, astăzi pensionar. Potrivit informaţiilor oferite de actualul preot paroh Viorel Oprea, în arhiva parohială nu s-a găsit niciun aviz din partea Direcţiei de Cultură Bucureşti pentru lucrările efectuate la acea dată. Pentru remedierea acestei situaţii regretabile, dar şi a altor probleme inerente în cazul unei construcţii vechi, edificate în urmă cu 230 de ani, Parohia Manea Brutarul a demarat în ultimii ani un proiect amplu de restaurare şi consolidare a bisericii monument istoric. Proiectul de lucrări a fost avizat de Ministerul Culturii în anul 2015 şi vizează inclusiv înlocuirea actualei pardoseli necorespunzătoare cu piatră naturală, material specific perioadei istorice din care datează acest monument istoric. De asemenea, parohia a obţinut autorizaţia de construcţie, iar în data de 20 ianuarie 2017 Consiliul Local al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti a aprobat finanţarea lucrărilor de restaurare şi consolidare a bisericii Manea Brutarul, în perioada următoare urmând a fi demarate procedurile pentru desemnarea prin licitaţie publică a antreprenorului acestor lucrări. Sectorul Cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3937, Ultimul acces: 2026-09-29 23:45:27
|
Timp total: 0.03s...
[]:1