Examen de capacitate preoţească pentru teologii timişoreni. Comisia a fost prezidată de Mitropolitul Banatului[2017-03-15]de Gheorghe AnghelÎn sala festivă a Centrului eparhial din Timişoara a avut loc astăzi o nouă sesiune a examenului de capacitate preoţească. Comisia de examinare, formată din cadre didactice de la Facultatea de Teologie din municipiu, a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, informează site-ul oficial al Eparhiei. Examenul propriu-zis a fost precedat de proba eliminatorie – testare psihologică, ce s-a desfăşurat în ziua de 7 martie a.c., şi de o săptămână de cursuri de pregătire în perioada 20-24 februarie a.c. Examenul a fost un bun prilej de reactualizarea a cunoştinţelor acumulate în facultate, de întâlnire cu profesorii lor şi de cunoaştere a candidaţilor de Chiriarh, în vederea implicării şi integrării lor în misiunea Bisericii a precizat pr. Sorin Lungoci, consilier în cadrul sectorului Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul al Eparhiei. Examenul s-a organizat în conformitate cu Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical, aprobată de Sfântul Sinod prin hotărârea 1199/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 740, Ultimul acces: 2026-09-30 23:31:33
|
Timp total: 0.04s...
[]:1