Postul: mijloc sau scop? (I)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Postul: mijloc sau scop? (I)

[2017-03-01]

Interviu despre Post
01.03.2017, (Catholica) - Claudia Stan semnează în numărul pe luna martie al revistei „Actualitatea creştină”, a Arhidiecezei de Bucureşti, un amplu interviu cu pr. Victor Ostropel (n. 1982), preot greco-catolic, administrator parohial în Brezoi, jud. Vâlcea, şi îndrumător spiritual al Asociaţiei „Cercetaşii Români Uniţi”; şi cu pr. Dan Suciu CSJ (n. 1975), preot romano-catolic, călugăr în Comunitatea „Sfântul Ioan”, superior al Mânăstirii „Sfânta Familie”, Bucureşti. Redăm în continuare prima parte a interviului.
În Mesajul pentru Postul Paştelui din 2017, Sfântul Părinte Francisc descrie acest timp de pregătire ca fiind „o cale care ne conduce spre scopul precis al Paştelui, care este biruinţa lui Cristos asupra morţii”. Vă propun să începem dialogul nostru prin a face o distincţie clară între scop şi mijloc în ceea ce priveşte postul.
Pr. Dan Suciu (D.S.): Scopul întregii vieţi creştine este Dumnezeu. El este singurul care poate fi un scop, în sensul deplin al cuvântului, pentru noi şi pentru faptele noastre. Faptele noastre sunt creştine în măsura în care ne introduc într-o comuniune cu Cristos şi cu Tatăl, în măsura în care ne fac să creştem în această comuniune. Vorbind acum despre mijloace, hrana este un mijloc pentru viaţă, însă un aliment, oricare ar fi el, nici nu mă apropie, nici nu mă îndepărtează de Dumnezeu. Dacă vrem ca postul să fie un mijloc pentru a ne apropia de Dumnezeu, trebuie să ne gândim la atitudinea interioară cu care vom posti.
Pr. Victor Ostropel (V.O.): Da, trăim într-o societate în care credinţa este mai mult de suprafaţă, iar postul a devenit mai degrabă scop în sine. Cred că tendinţa asta este ilustrată foarte bine de o anecdotă în care un creştin îl întreabă pe altul dacă posteşte şi acela îi răspunde: „Eu nu am de ce să postesc, pentru că eu nu fur, nu vorbesc de rău, nu dau bani cu camătă”. La care primul zice: „Păi nu era mai simplu dacă renunţai la carne?” Da, postul alimentar este redus la calitatea de simplu regim alimentar dacă nu ne conduce spre o interacţiune cu realitatea prezenţei lui Dumnezeu în sacramente, în Liturghie, în slujirea aproapelui.
Faptul că postul reprezintă o simplă renunţare la mâncare e o abordare simplistă.
V.O.: De câte ori ne gândim că verificăm degeaba etichetele alimentelor dacă, de pildă, înjurăm. Are Antim Ivireanu în „Didahiile” lui din secolul al XVIII-lea (dar atât de actuale!) o… mirare, aceea că niciun alt neam nu mai înjură ca românii: de Cristos, de Dumnezeu, de sfinţi, de Lege, de cruce, de Împărtăşanie (grijanie), de morţi, de toate tainele…
Spiritualitatea răsăriteană are un termen foarte expresiv pentru a descrie amăgirea din viaţa spirituală: „înşelare”. Patericul Egiptean relatează o apoftegmă formidabilă pentru a ilustra această idee. Unei fecioare care crede că e sporită duhovniceşte pentru că posteşte drastic şi pentru ca a învăţat pe dinafară întreaga Scriptură, avva îi aplică un chestionar destinat să clarifice roadele acestor practici ascetice: „«Făcutu-ţi-s-a ocara ca cinstea?» Zis-a aceea: «Nu!» «Paguba ta o socoteşti ca pe o dobândă sau pe străini ca pe rudeniile cele după trup sau lipsa ca îndestularea?» Iar ea i-a zis: «Nicidecum!» I-a răspuns bătrânul: «Nici n-ai postit câte şase zile, nici n-ai învăţat pe de rost Testamentul Vechi şi Nou, ci te înşeli pe tine însăţi. Mergi de acum şi începe a lucra, că nimic nu ai dobândit»”. Cum deosebim postul cu rost de postul fără noimă?
D.S.: Modelul nostru de postire este doar Isus. Iar El nu pune deloc accentul pe postul ritual. Vorbeşte însă de caracterul „secret” al postului: e un secret al sufletului nostru, pe care-l dezvăluim doar lui Dumnezeu. Postul e o chestiune de intimitate între noi şi Dumnezeu. Nicăieri în Evanghelie Isus nu-i laudă pe postitori (dimpotrivă, El însuşi e criticat că nu posteşte), în schimb, apreciază jertfa unei bătrâne care dă de pomană ultimii ei bănuţi.
V.O.: Atributele pe care postul ar trebui să le aibă sunt cuminţenia, discreţia, bucuria: „Nu fiţi trişti ca ipocriţii; [….] să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns” (Mt 6,16.18). Apoi, postul care urmează o modă nu e post autentic: nu postesc pentru a fi în rând cu colegii de birou, ci pentru a fi cu Isus. În tradiţia bizantină urmată de Biserica Greco-Catolică, Postul Paştelui poate ţine până la 60 de zile. Şi mi s-a întâmplat de multe ori ca, în timpul postului, să fiu invitat la diverse onomastici ale prietenilor şi să mănânc orice mi-a fost servit, fără să-mi declin calitatea de postitor. Însă unii m-au întrebat dacă ţin sau nu post şi iată-mă în ipostaza în care discreţia despre care vorbeam e încălcată.
Care ar fi un răspuns potrivit la întrebarea: „Ţii post?” ca să nu desfigurezi frumuseţea acestei intimităţi spirituale cu Dumnezeu?
V.O.: „Mă străduiesc”.
E licit să postesc pentru ca Dumnezeu să-mi îndeplinească o dorinţă?
V.O.: Singura condiţie pe care Isus o cere pentru a „îndeplini dorinţe” este credinţa. Pe orbii şi pe leproşii pe care îi vindecă în evanghelii, Isus nu-i întreabă niciodată: „Câtă carne ai mâncat azi?” Pe de altă parte, postul – doar cel nefăţarnic, nepublic -poate fi considerat un act de credinţă.
D.S.: Postul poate să facă o rugăciune să fie mai adevărată. Avem în Evanghelie acel moment în care Isus spune: „Acest soi de diavol nu poate fi scos decât cu post şi rugăciune” (Mc 9,29). De aceea, postul poate fi o întrupare a înfăţişării noastre înaintea lui Dumnezeu în rugăciune.
Sfântul Părinte subliniază nevoia de „convertire sinceră” în acest drum către trăirea Învierii. Şi identifică trei paşi clari: 1. întoarcerea la Dumnezeu „din toată inima” (Ioel 2,12), 2. refuzul mediocrităţii. 3. sporirea în prietenia cu Dumnezeu.
V.O.: În ultima carte a PS Mihai Frăţilă, Episcop Greco-Catolic de Bucureşti, „Poate fi trimis Dumnezeu în exil?”, ni se propune o „reţetă formidabilă de post”: schimbarea din interior (convertirea). Dacă la sfârşitul postului ne simţim ca nişte atleţi care am dus cu bine la capăt un concurs şi am rezistat fără să mâncăm carne, dar nu suntem mai apropiaţi de Dumnezeu şi de oameni, atunci nu am ţinut post, ci regim. O altă verificare a faptului că am ţinut regim e că răsuflăm uşuraţi că postul e urmat de un ospăţ, care ni se pare că e un fel de răsplată culinară a isprăvii noastre ascetice.
D.S.: Ce e frumos într-o prietenie? Să faci mereu mai mult decât eşti dator să faci, să ai o imaginaţie a iubirii, care inventează mereu noi feluri de exprimare şi de dăruire de sine. Renunţarea la carne, de pildă, poate fi abordată ca o mică jertfă de iubire pentru Dumnezeu, care contribuie la creşterea în prietenia cu Dumnezeu. Refuzul mediocrităţii înseamnă a ne intensifica viaţa spirituală, cunoaşterea de sine, iar postul e un mijloc de purificare a afectivităţii, pentru a fi mai adevăraţi în faţa lui Dumnezeu. Postul alimentar nu este esenţial, dar când lipseşte complet, îi lipseşte ceva creşterii noastre spirituale.
V.O.: A refuza mediocritatea înseamnă a ne sustrage convingerii că ne-am făcut datoria creştină urmând o rutină anume, oricare ar fi aceasta: aprindem două lumânări, zicem o rugăciune şi gata. În post aş putea vizita un vecin care nu are pe nimeni, aş putea să nu mai judec, aş putea să gust mai mult din umilinţă.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1010, Ultimul acces: 2026-09-30 09:04:01

Timp total: 0.04s...

[]:1